Octombrie și trendurile vstimentare ale toamnei

De-a lungul timpului gusturile mele în ceea ce privește vestimentația s-au schimbat. De la copilul căruia îi plăceau hainele albastre, la adolescenta cu alegeri comode. Am continuat apoi cu tânăra exploratoare și am ajuns la femeia cosy-chic. Cale lungă, nu-i așa?
Pentru azi vă propun să facem o incursiune în garderoba de toamnă, să vă prezint piesele cu care rezonez, dar și cele care mi-ar da bătăi de cap să le integrez în propriul stil. Octombrie a sosit, e timpul să ajustăm garderoba!

Bine de știut, nu doar în octombrie

Înainte de a ajunge la acest octombrie și la trendurile care-l însoțesc, aș vrea să împărtășesc cu voi câteva lucruri învățate de-a lungul timpului când vine vorba de vestimentație. Poate nu-s mare fashionistă, dar asta nu înseamnă că nu iubesc frumosul! Și tocmai de dragul lui, iată câteva idei rupte din anii ce-au trecut:

  • Gusturile nu se discută. Cu atât mai mult cu cât ele sunt asumate, iar până la proba contrarie nu cred că suntem în măsură să ne îndoim de asta când vine vorba de cei din jurul nostru. Da, pot să discut propriile gusturi, dar cam aici se termină povestea pentru că intrăm în zona subiectivului.
  • Piese statement. Știi jacheta aceea din denim cu care erai cool în liceu și care 10 ani mai târziu e la fel de utilă în garderobă? Sau jeanșii negri. Sau pantofii stiletto nude. Sau .. ai prins ideea! Unele piese nu se demodează și e super să le păstrăm!
  • Calitate versus cantitate. Less is more dears! Susțin asta cu atât mai mult cu cât am făcut recent o reorganizare a dressingului, am donat/renunțat la o treime din garderobă și simt că am cu ce să mă îmbrac. Repet: am cu ce să mă îmbrac, fără niciun NU în propoziție! Și au rămas articolele calitative, așa că planul e să investesc în ele și de aici înainte.
sursa: unsplash

Acestea fiind spuse, hai să glisăm spre trendurile A/W19 și să le luăm rând pe rând. Aștept și părerile voastre legate de acest subiect, sunt curioasă cu ce rezonați la rândul vostru, but remember:

De gustibus non est disputandum.

proverb latin

Trendurile preferate ale colecției toamnă iarnă 2019

Ne place sau nu, s-a dus septembrie și în octombrie ajungem să ne acoperim din ce în ce mai mult. Așa că merită să alocăm atenție paltoanelor și gecilor. Colecțiile A/W19 propun diversitate, însă ies în evidență carourile și culorile metalizate. Am și eu o jachetă metalizată și abia aștept să o port iar! Printre preferatele mele sunt piesele de mai jos.

Cine a zis că nu se pot purta fuste și iarna? Se pot și sunt cât se poate de actuale, mai ales cele mini care au croiala în formă de A. Mi se pare că sunt de-o simplitate extraordinară, iar asta le face ușor de asortat. Și de comode, recunosc că-s tare comode – ai o fustă mini, cu avantajul că-ți poți mișca picioarele în voie. Și eu am o fustă din denim cu această croială și deja am în minte câteva combinații pentru a o purta în această toamnă.

La capitolul încălțăminte stăm bine de tot! De la pantofii sport cu talpa înaltă pe care i-am văzut întregul an (da, rămân în tendințe), la ghetele statement sau botinele de damă cu toc și vârf ascuțit, eu zic că avem de unde alege. Preferatele mele sunt mai jos și le-aș purta fără ezitare.

Și pentru că oricărei ținute îi stă bine accesorizată, n-am putut omite capitolul genți de damă. Din nou, cred în calitate și în piese statement, așa că am ales pentru voi o geantă shopper în care încape orice (absolut orice!) și două genți matlasate. Da, sunt în conconrdanță cu propunerile A/W19, dacă asta era întrebarea.

tendinte A/W19 octombrie 2019

Și cele pe care nu le înțeleg

Ce aș integra cu greu în stilul vestimentar este acest tip de palton teddy bear. Când văd o astfel de jachetă din acest material mă gândesc la ursuleți de pluș sacrificați. 🙂 Lăsând gluma la o parte, adevărul e că nu înțeleg această piesă vestimentară, nici cum aș putea să o introduc în garderoba mea. Pentru mine e un mare nu, însă pus în perspectiva diversității și a tuturor pieselor aduse în trend din luna octombrie, eu spun că ne descurcăm de minune!

Recunosc, am făcut research cu mare plăcere pentru acest articol pe Answear. Toate piesele vestimentare aparțin unuia dintre cele peste 250 de branduri disponibile pe site. Și nu doar că ai de unde alege, însă dacă te înscrii în Clubul Answear (putem să-i spunem comunitatea celor care fac cumpărături frecvent), primești reducere de 10% din valoarea produselor sub formă de puncte. Mai apoi, punctele se pot folosi pentru a reduce comenzile cu până la jumătate din prețul final. Știu, e pont!

Voi cu ce trenduri vestimentare din colecția toamnă-iarnă rezonați?

P.S. Articol scris pentru SuperBlog 2019, colecția de toamnă!

Share: