8 zile în EAU (Dubai, Abu Dhabi)
Înainte să plecăm în Dubai, mulți dintre voi mi-ți scris să postez fotografii și să vă țin la curent cu ce se întâmplă acolo. Am fost prezentă pe stories, atât pe contul de instagram, cât și pe cel de Facebook (dacă nu mă urmărești, știi deja ce ai de făcut pentru a nu mai pierde peripețiile noastre din călătorii) și acum a venit momentul să fac un sumar al excursiei noastre din EAU și aici, pe blog.
Iată ce vom acoperi în acest articol:
• Cum am pregătit excursia
• Costuri (transport, cazare)
• Ce am vizitat în Dubai și Abu Dhabi
• Activități de neratat
Hai, să începem!
Ce găsești în articol?
Bine de știut înainte de a pregăti o vacanță în EAU (Dubai)
Dubai, este un emirat din cele 7 care fac parte din statul numit Emiratele Arabe Unite (EAU). Țara are capitala la Abu Dhabi și are o suprafață aproape o treime din cea a României. Dubaiul în sine e cu 2500 km2 mai mic ca întindere decât județul Cluj. Totuși, în această țară trăiesc aproape 10 milioane de persoane, iar Dubaiul are 3 milioane (fără turiști). Peste 80% din populația Dubaiului sunt expați (asta însemnând că aici găsești oameni din toate colțurile lumii, care au decis să se mute în acest loc).
Fiecare Emirat e o monarhie, iar dintre cei 7 se alege un președinte și un prim ministru. EAU e o țară arabă, cu tradiție în acest sens, dar și cu oameni vizionari, care transformă locul într-o bucată de viitor. În traducere liberă, asta înseamnă că aici întâlnim reguli stricte legate de vestimentația femeilor și a bărbaților (în special în moschei și în palatele publice) sau bărbați cu harem. Însă pe de altă parte tot aici găsim recorduri ale lumii când vine vorba de construcții (ex: Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire rezidențială din lume), infrastructură și așa mai departe.
Moneda oficială este dirhamul AED (1 AED = 1.16 RON), găsiți la orice pas mall-uri (și implicit bancomate sau case de schimb valutar). Recunosc, noi cel mai mult am folosit Revolut, pe care-l recomand cu drag.
Pregătiri pentru vacanța în Dubai
Perioada: 12-19 octombrie (acesta e intervalul în care am fost noi plecați și marchează finalul sezonului cald). Încă e foarte cald (36-37C în timpul zilei și 32C noaptea, în oraș. În deșert se schimbă situația). Așadar, recomandăm vizite din octombrie încolo, pentru a evita căldura excesivă, până în aprilie.
Transport: Locuind în Cluj-Napoca, am căutat să zburăm de pe acest aeroport și am aterizat pe Aeroportul Dubai World Central (DWC). E aeroportul lor mic, cel pe care zboară avioanele low cost. Dubai mai are un aeroport internațional cu 3 terminale, acela fiind un hub important pentru companiile de linie. Zborul a durat 5 ore, iar de la aeroport la cazare am avut o mașină cu 7 locuri care ne-a transportat pe toți (eram 6 persoane).
Cazare
Am ales să stăm în Dubai Marina și să închiriem un apartament pentru 7 nopți. Acesta avea 2 dormitoare, 2 băi, un living și bucătărie.
Marele plus era că stăteam într-o clădire care era aproape de stația de tramvai – 3 min. Iar tramvaiul era conectat la trenul/metroul care străbate orașul.
Costuri:
– 2 bilete de avion dus întors pe ruta Cluj-Napoca – Dubai, bagaje de mână (troler) și un bagaj mare de cală – 250e.
– transport aeroport – cazare (și retur) – 100e pt 6 persoane.
– cazare: 7 nopți, 500e (pentru 2 persoane).
Ca să recapitulăm: cazarea, transportul și transferul de la aeroport au costat 400e/persoană.
Activități de neratat în EAU
Dacă Emiratele au ceva de oferit, atunci acel lucru sunt experiențele. Încă mi se pare incredibil ce a construit omul într-o mare de nisip, dar asta-i altă poveste. Ideea e că sunt o mulțime de activități destinate oamenilor de pe tot globul și de toate vârstele. Am avut parte de o săptămână plină în EAU, așa că las mai jos topul celor 8 experiențe de acolo.
Am ajuns sâmbătă seara în Dubai și am făcut planul pentru întreaga săptămână. Recunoaștem, ne-au fost de mare ajutor cei de la Sejur în Dubai, Cristina și Andrei (români stabiliți în Dubai) ocupându-se de aproape toate experiențele noastre acolo.
8. Croazieră pe canal – Dubai
Prima activitate a fost un tur pe canal pentru a admira Dubai Marina seara, în toată splendoarea lui. Am luat cina, am avut parte de un dans tradițional și ne-am bucurat de spectacolul zgârie norilor.
Cost: 650 AED (5 adulți și un copil).
7. Piața de pește și vechiul bazar – Dubai
Pentru a ajunge în zona veche a Dubaiului (a cărui construcție a început în urmă cu puțin peste 100 de ani), am luat trenul/metroul. Merită menționat că e rentabilă achiziționarea unui card de transport nol. Acesta costă 25 AED și are credit de 19 AED, cu posibilitatea de reîncărcare din fiecare stație. Folosind cardul, cursele sunt la jumate de preț, față de achiziționare standard a biletelor. Alternativa e taxiul, însă am preferat această variantă.
Bine de știut când vine vorba de mijloacele de transport în comun: există o secțiune gold (partea din față) și una silver (regular nol card/ticket i-aș spune). În spate, ultimul vagon este întotdeauna destinat doar femeilor și copiilor, astfel că bărbații care stau acolo pot să ia amendă. 🙂
Piața de pește, fructe-legume și carne se află într-o zonă în care se construiește din plin. Așa că poate părea puțin dificil să ajungi acolo pe jos (din locul în care cobori din autobus). Din același motiv, stațiile de autobus sunt deviate, așa că socoteala noastră de acasă n-a fost aceeași cu cea din târg. Ne-am descurcat însă!
A fost cea mai mare astfel de piață pe care am văzut-o vreodată! (Și noi chiar avem obiceiul să ajungem în astfel de locuri în călătoriile pe care le facem). Varietate din toate punctele de vedere. Ce e fain, e că restaurantele de aici folosesc produse proaspete. Sau poți să îți cumperi peștele/carnea din piață și să o aduci să o prepare. Noi am ales 2 preparate cu fructe de mare (bun, bun!). Prețul unui preparat era între 40-70 AED.
Apoi am luat autobusul spre zona cu souks. Adică vechiul bazar. Am ajuns la Gold Souk unde vezi absolut orice îți poți imagina fabricat din metale și pietre prețioase. Apoi am continuat cu zona de mirodenii, îmbrăcăminte, articole pentru casă și așa mai departe. Găseai aici absolut orice ai nevoie (sau n-ai nevoie). Regula de bază? Totul se negociază!
6. Dubai Marina și Plaja JBR – Dubai
La pas prin Dubai Marina mi se pare tare spectaculos! Clădirile impozante, o curățenie desăvârșită (la fel ca-n tot Dubaiul de altfel), zgârie nori, mall-uri și iahturi. Pare un tablou desprins din filme care creionează viitorul. Și totuși e o realitate a peste 50000 de locuitori ai zone și alți zeci de mii de turiști.
În plus, aici se află și una dintre cele mai vizitate plaje publice din Dubai – JBR (Jumeirah Beach Residence), care are și distincția internațională steag albastru. Poți să închiriezi șezlong, ai băi, vestiare și dușuri publice și locul este extrem de curat. Mare e frumoasă, însă nu te aștepta să vezi aici recif sau o faună acvatică bogată (mai vezi câte un crab sau niște pești abia observabili, însă cam atât – nu e locul potrivit pentru snorkling). Ce mai poți face în zonă e să sari cu parașuta în tandem – am văzut multe persoane făcând asta în cele două dimineți în care am fost la plajă.
În plus, în zona JBR e un complex rezidențial superb, cu graffitti (ridicat la rang de artă) pe clădiri. 🙂 Loved it!
5. Emirates Palace – Abu Dhabi
Ziua în care am fost în Abu Dhabi se întâmplă fie aceeași în care președintele Rusiei se afla într-o vizită oficială. Așa că am văzut peste tot drapelul ambelor țări. Ce nu știam era că ghidul nostru rezervase să intrăm în Emirates Palace, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, același în care erau cazate oficialitățile.
Când intri, te așteaptă o armată de valeți, care se îngrijesc ca totul să fie perfect (inclusiv modul în care e deschisă ușa). Clădirea e uimitoare din punct de vedere arhitectural și al esteticii. Da, tavanele sunt poleite cu aur, mânerele ușilor sunt încrustate cu pietre prețioase și aranjamentele cu flori naturale sunt la tot pasul. La parter se află restaurante și cafenele, iar printre specialități se numără cappuccino cu fulgi de aur.
Clădirea funcționează și ca hotel, obținând numeroase distincții internaționale la această categorie. Cel mai mare apartament are 680mp, iar închirierea acestuia pentru o noapte costă 30 000e (da, acolo am stat!). 🙂
Vis a vis de acest loc de află Turnurile Etihad – da, cele în care s-a filmat scena cu mașina zburătoare din Fast & Furious 7. 🙂
4. Insula Palmier – Waterpark & Acvariu – Dubai
Da, este faimoasa insulă artificială a Dubaiului, construită în formă de palmier (Jumeirah Palm, aceasta fiind finalizată în momentul de față, însă mai au proiecte similare în lucru).
Pe ea se află zone rezidențiale, plaje private și bineînțeles un aquapark deschis publicului – Aquaventure. Aici ai activități pentru întreaga familie, ai parte de adrenalină și de experiențe inedite. Ne-am dat toată ziua (la propriu!) pe tobogane. 🙂
La finalul zilei (parcul de închide la ora 18:00) am intrat la acvariu – The Lost Chambers at Atlantis The Palm. E foarte frumos și imens acvariul principal. Mai ales dacă stai să te gândești că au un restaurant cu vedere la acvariu. Pe de altă parte, acvariul din Sevilla mi-a plăcute mult mai mult pentru că este mai variat.
Cost: 280 AED/persoană (aquapark și acvariu) + taxi (am folosit uber).
3. Burj Khalifa & Wings of Mexico – Dubai
Nu doar că au făcut cea mai mare clăire rezidențială din lume, dar mai e și inteligentă. Pentru a ajunge la etajul 125, îți ia aproximativ un minut cu liftul (e printre cele mai rapide din lume). Priveliștea de sus e impresionantă (după de treci de frica de înălțime, dacă o ai 🙂 ). Apoi, după ce cobori – seara poți urmări spectacolul fântânilor (e cea mai mare fântână din lume cu joc de apă și lumini). Totul în timp ce se proiectează pe Burj Khalifa mesaje în 3 limbi/alfabete diferite sau chiar reclame.
Tot aproape de Burj Khalifa e o zonă rezidențială superbă ce merită explorată. Acolo am găsit și Wings of Mexico – acea piece of art care pune în valoare cea mai înaltă clădire din lume.
Bineînțeles, nu e de omis nici Dubai Mall, aflat tot acolo. Acesta este cel mai mare mall din lume (are peste 1000 de magazine) și oferă o mulțime de activități: acvariu, patinaj, etc.
Cost: 330 AED – 2 bilete pentru a urca în Burj Khalifa și transportul cu metroul până acolo (6 AED dus întors).
2. Moscheea Albă din Abu Dhabi
Cea mai mare moschee din EAU se află în Abu Dhabi și este cunoscută și sub numele de Moscheea Albă. Mondial, este pe locul 8 ca dimensiuni.
Intrarea este gratuită, însă ținuta este extrem de strictă (treci pe la un vestiar înainte dacă nu ai tot corpul acoperit, de unde primești gratuit hainele). Înainte să intri în moschee sunt magazine – vei fi invitat să îți cumperi haine, însă nu e obligatoriu.
Moscheea are o capacitate de peste 40 0000 de persoane și e de o frumusețe copleșitoare. Toate detaliile (candelabre, vitralii, covor – cel mai mare din lume) sunt atent lucrate și puse laolaltă.
Când cerul e albastru și soarele strălucește, această mare de alb devine orbitoare. Frumusețea ei în schimb e de necontestat.
Cost: 180 AED (tur Abu Dhabi, însă intrarea la moschee e gratuită).
1. Safari în Deșertul Arabiei – Sharjah
Am stat puțin să mă gândesc care activitate mi-a plăcut cel mai mult. Safariul cu mașinile 4×4 în Deșertul Arabiei, pe teritoriul Emiratului Sharjah a ajuns să fie în top. Ne-a luat o mșină de la hotel, am parcurs aproape o oră până în Sharjah (aproape de granița cu Omanul). Am oprit la un scurt popas (s-au strâns zeci de astfel de mașini), șoferii au dezumflat parțial roțile mașinilor și am luat-o din loc.
Am intrat repede pe dunele de nisip roșu și a început aventura. Un safari ce vine la pachet cu senzații tari. Recomandarea e să nu mănânci înainte!
Soarele apunea, așa că am oprit să facem fotografii și să ne bucurăm de nisipul roșiatic.
Am pornit apoi spre zona în care urma să mâncăm și să ne bucurăm de un spectacol pus la cale de performeri foarte talentați. Good food, great talent!
Cost: 260 AED pentru o persoană.
Ce ne-a plăcut în EAU?
Am să spun lucrurilor pe nume și aici. Credeam că EAU sunt overrated și nu prea așteptam să ajung acolo, însă wow – cât m-am înșelat. Iată ce mi-a plăcut mult la această țară:
- Curățenia – de la zonele noi, la cele vechi. De la piața de pește (în care se face curățenie generală de 2 ori pe zi), la malluri. De la străzi la spații verzi. Peste tot.
- Strictețea. Peste tot întâlneai regula și cât plătești dacă o încalci. Câteva exemple: E interzis să treci pe culoarea roșie – dacă faci asta, amenda e … AED. E nevoie să-ți validezi cardul înainte să urci în mijloacele de transport în comun – dacă nu faci asta amenda e … AED. Și așa mai departe.
- Multiculturalitatea. În special în Dubai (pentru că aici am stat cel mai mult), am văzut oameni de pe toate continentele – și nu mă refer doar la turiști.
- Viziunea. Gândirea pe termen lung mi se pare incredibilă. Fie că vorbim de construcții sau dezvoltări de mini orașe, ei știu că totul face parte dintr-un puzzle.
- Profesionalism. De la vânzări de imobiliare (e alt nivel de am văzut acolo, totul având propria machetă), la personalul din supermarketuri.
All in all, Dubaiul și EAU în general, pot fi și un loc unde să cheltui bani mulți sau puțini (în funcție de cât negociezi și unde îți petreci timpul liber). Însă cu siguranță EAU e un spațiu al experiențelor.
Wish list
În loc de încheiere, las aici câteva locuri pe care vrem să le vedem când mai ajungem în EAU:
- Louvre – Abu Dhabi (da, este așa ceva!)
- The Frame – Dubai
- Dubai Aquarium
- Miracle garden – Dubai (grădina cu flori)
- Burj Al Arab – Dubai
- Munții Hajar – Ras Al Khaimah
Dacă ai fost în EAU, spune-mi ce ai vizitat. iar dacă nu și îți dorești, ce experiență n-ai vrea să ratezi?
[…] ne-a purtat în Orientul mijlociu, tocmai în Emiratele Arabe Unite. Recunosc că nu-i o destinație în care-mi doream musai să ajung, dar așa cum am mai spus și […]