Prăjitură cu musli și caise – rețetă simplă și gustoasă

Când am văzut punga cu musli am știut imediat că vreau să integrez aceste cereale într-un desert. Am căutat iar și iar rețete în online, însă n-am găsit nicio prăjitură care să corespundă cerințelor și să fie pe placul meu. Așa că am creat una: prăjitură cu musli și caise. Promit că e simplu de făcut, n-are nevoie de multe ingrediente iar rezultatul e delicios și răcoros! Hai să vedem ingredientele și să ne punem pe treabă!

Ingrediente prăjitură cu musli și caise

Pentru blat am folosit:

  • 200g musli crocant (eu am folosit această versiune de la SanoVita)
  • 100g unt

Compoziția prăjiturii este formată dintr-un mousse de ciocolată albă cu caise, pentru care avem nevoie de:

  • 200g ciocolată albă (eu am folosit fără zahăr, însă puteți folosi și cu zahăr)
  • 400g smântână (20-25% grăsime)
  • 200ml frișcă
  • 2 gelatine
  • 200ml apă
  • 10-12 caise mari
prăjitură cu musli și caise

Modalitate de preparare

Ne ocupăm întâi de blat. Untul moale (l-am pus 30s în cuptorul cu microunde) l-am amestecat bine cu musli, fără a-i zdrobi. Apoi am tapetat o tavă rotundă cu hârtie de copt și am așezat musli-ul în tavă, formând un blat. Am dat tava la cuptorul încins la 180C pentru 20 de minute, timp în care musli s-au rumenit.

Între timp am pregătit compoziția pentru mousse-ul de ciocolată. Am înmuiat gelatina în apă conform instrucțiunilor de folosire. Între timp am topic ciocolata într-o cratiță și am adăugat peste aceasta smântâna, până s-a omogenizat. Apoi am pus în acest amestec gelatina și am mai lăsat puțin pe foc. Compoziția se ia de pe foc înainte de a da în clocot și se pune la răcit.

Între timp tăiem caisele în cuburi (le-am lăsat destul de mari, pentru a se vedea frumos când tăiem prăjitura) și mixăm frișca.

Pasul următor implică amestecarea cremei de ciocolată cu frișca – treptat, pentru a obține o cremă mousse de ciocolată pufoasă. Acest pas se face cu o lingură, încet, nu cu mixerul. La final, adăugăm caisele și turnăm compoziția peste blat, în tavă. Lăsăm totul la rece 3-4 ore sau de preferat peste noapte. Și uite așa, cu ingrediente puține am făcut o prăjitură cu musli și caise gustoasă și fără zahăr. Caisele erau dulci, la fel și ciocolata (era îndulcită cu stevie), iar musli-ul conține la rândul lui zahăr.

Pentru ornare am folosit niște caise și musli proaspăt, însă aici aveți mână liberă! 🙂 Aștept să-mi spuneți dacă încercați rețeta!

Share: