Pașii pentru a ajunge la o casă de vis

Din perspectiva de project manager, de multe ori când explic cuiva cu ce se ocupă rolul meu, dau ca exemplu construcția unei case. E cel mai ușor de înțeles. Și spun de fiecare dată, considerând casa proiectul, că un project manager e cel care se asigură că sunt obținute toate autorizațiile necesare, că sunt făcute studiile și planurile necesare, că toate echipele comunică și lucrează împreună și că la final, produsul are are acoperișul peste pereți și nu fundația peste acoperiș sau altele similare. Însă despre project management am mai vorbit noi, așa că azi propun să dezbatem subiectul construcția unei case, răspunzând provocării celor de la AIA Proiect – https://www.aia-proiect.ro/.

Pentru azi propun să răspundem întrebării: ”Ce presupune construirea unei case cu etaj?” și să vedem cine și ce ne poate ajuta pentru a lua cele mai multe decizii. Pregătiți? Hai cu mine!

Cu cine colaborăm când construim o casă?

Poate că pare simplu să construiești o casă, mai ales dacă ne gândim că străbunicii, sau poate chiar și bunicii noștri, își ridicau singuri locuințele, ajutați de familie și de câțiva vecini. Așa se întâmplau lucrurile atunci – nimic de zis. Doar că odată cu evoluția și urbanizarea, lucrurile au devenit mai complexe. Ar fi pueril din partea noastră să considerăm că putem să facem același lucru.

Azi sunt atât de mult avize, studii și proiecte necesare înainte de a construi o casă, încât e nevoie să cerem ajutor profesioniștilor. (Cam la fel cum facem atunci când ne îmbolnăvim și mergem la medic în loc să ne tratăm singuri). Planul de arhitectură și planul de construcție nu sunt de ici colo, mai ales când construim ceva în regie proprie, așa că apelăm la cei care au astfel de meserii și ne asigurăm că începem cu dreptul și că puntem temelia la casă așa cum se cuvine!

Dacă ne este neclar care sunt persoanele ce trebuie implicate într-un astfel de proiect – construcția unei case – atunci putem să apelăm la un consultant sau o companie care se ocupă cu astfel de proiecte de construcție. Aceștia ne vor trece prin întregul proces, iar odată ce avem informațiile necesare, putem lua cele mai bune decizii.

casă

Cum alegem comapnia cu care să colaborăm?

  1. Ne uităm la istoricul companiei și la capabilitatea de a implementa cerințe similare cu ale noastre. Șansele sunt mult mai mari să obținem o casă de vis atunci când compania cu care colaborăm a făcut case apropiate ca și concept de ceea ce ne dorim. Dacă de exemplu noi vrem o casă cu etaj, iar potențialii colaboratori sunt specializați în construirea clădirilor de birouri, s-ar putea să fie detalii care să le omită datorită experizei într-o altă zonă decât cea de interes pentru noi.
  2. Familiarizarea cu facilitățile și geografia locului. O companie care implementează proiecte de construcție în apropierea noastră cunoaște sistemele de facilități, poate chiar legi locale care se aplică și geografia zonei, care ajung să dea particularitate planurilor, proiectului și casei. Așa că e de preferat să alegem pe cineva cu experiență în zona unde vrem să construim.
  3. Aptitudini de project management. Poți să crezi că sunt biasată de rolul pe care îl am, însă și în construcții există project manageri și e mare nevoie de ei. Ei vor facilita comunicarea, ne vor seta așteptările și se vor asigura că proiectul e implementat la calitatea cerută de noi.

Alte apecte pe care să le ai în vedere

Asigură-te că ajungi să colaborezi cu cineva care lucrează pe bază de contract și că în acesta sunt stipulate drepturile și responsabilitățile ambelor părți.
De asemenea, asigură-te că sunt clauze sau contracte diferite și pentru furnizorii colaboratorilor tăi. Adică cei care vor furniza materialele de cosntrucții, ușile și ferestrele, sistemul de încălzire sau ventilație și așa mai departe.

Fă-ți un timeline împreună cu colaboratorii. Gândește-te când ai vrea să te muți, asigură-te că sunt ”timpi tampon” incluși în plan (pentru întârzierile neprevăzute) și plănuiește înapoi să vezi când ar trebui începută construcția casei. Ia în calcul și toate avizele necesare ce trebuie obținute sau alte certificări obligatorii prin lege (din nou, experții te pot ajuta aici).

Nu în ultimul rând, feedback-ul de la clienții precedenți poate fi grăitor. Așa că înainte de a bate palma cu un consultant sau o companie, caută în online și vezi ce spun cei care au lucrat cu ei. Bineînțeles că pot fi situații când așteptările n-au fost îndeplinite pentru toată lumea, însă e important să vezi în ce zonă se înclină balanța. Uite câteva exemple:

Ce rămâne de făcut?

Cea mai importantă resursă a noastră e timpul. Colaborarea cu experții ne poate scuti de multe bătăi de cap și poate salva mult timp prețios. Bineînțeles că asta vine la pachet cu un cost, care poate fi verificat dacă se încadrează în bugetul nostru. Totuși, în momentul în care decidem să construim o casă, cred că-i important să privim investiția pe termen lung și să ne asigurăm că ajungem să creăm un loc pe care să-l numim acasă și unde să ne întoarcem cu mare drag la finalul fiecărei zile.

Așadar, cât costă crearea unei case de vis? Pentru mine răspunsul e: timp puțin! Prefer să las totul pe mâna experților – ei fac asta zilnic, așa că sunt sigură că rezultatul va fi pe măsura așteptărilor. Sau poate le va și întrece, cine știe?

Pentru tine cum arată casa de vis și care sunt cele mai importante criterii pe care le iei în calcul când vine vorba de construirea acesteia?

Articol scris pentru SuperBlog. Pozele sunt preluate de pe AIA Proiect și de pe Unsplash.

Share: