Sunt content creator. De aproape 10 ani scriu pe bloguri. În urmă cu vreo 4 ani am început să fiu mai atentă la conținutul pe care-l postez în social media, la modul general. Recunosc, n-am făcut asta constant, dar nici nu m-am oprit! În tot acest timp am învățat despre fel și fel de trucuri și platforme care pot ajunge să fie de folos. Știu cât de util mi-ar fi fost să găsesc la un moment dat toate aceste informații într-un singur loc, însă n-a fost să fie. Iată de ce un astfel de articol, pentru toți cei care vor să scrie și au nevoie de ajutor. Și pun totul laolată pentru că tare cred în puterea comunităților. Da, mereu poate fi cineva mai bun decât noi și dacă pot să contribui la ascensiunea cuiva, de ce să n-o fac?
Digital content creator? Aceste platforme sunt pentru tine
În primul rând, să știi că you’re not alone! Sunt mii de persoane (doar în România) care crează conținut în diversele lui forme (vizual, audio sau scris). Vestea bună e că sunt milioane de consumatori. La nivel mondial, conceptul ia amploare. Voi face în continuarea articolului referire doar la informații legate de conținutul scris și vizul, pentru că acesta e domeniul meu de activitate.
Fie că ești la început sau că faci asta de ceva timp, să știi că sunt platforme pe care te poți înregistra și care te pot ajuta fie cu colaborări, cu idei pentru scris sau cu provocări/competiții. Iată mai jos câteva dintre ele:
- 2Performant – o paltformă dedicată creatorilor de conținut (bloggeri, vloggeri și visual content creators) și companiilor care doresc să se asocieze cu aceștia. În esență, se face pairing pentru colaborări, atât când vine vorba de contracte punctuale, cât și pentru afiliere.
- Blogalinitiative – O platformă unde sunt postate concursuri pentru bloggeri.
- The BuzzStore – Echipa din spatele acestui proiect trimite produse pentru a fi testate în schimbul opiniilor împărtășite în online. Provocările sunt fel și fel, de la cosmetice la electrocasnice, așa că sigur găsești ceva și pe placul tău. După ce îți faci cont, totul e extrem de simplu!
- SuperBlog – cred că e cea mai veche competiție pentru bloggeri din online și e un proiect care mi-e tare drag! De două ori pe an (primăvara și toamna), se lansează competiția care adună la un loc blogeri din toată țara. Ce-mi place e că s-a format în jurul acestui eveniment online o adevărată comunitate. Da, e un maraton de scris, dar e unul în care poți învăța atât de multe dacă ești deschis! Și bineînțeles, premiile sunt pe măsură. La ediția din primăvară m-am numărat printre finaliști și tare m-a bucurat asta! P.S. Pe această cale îmi anunț și eu participarea la ediția de toamnă SuperBlog 2019. 🙂
În funcție de nișa pe care te axezi, mai sunt și programe speciale pentru blogeri lansate de diverse companii. Acestea le poți găsi pe site-urile lor pe site-urile lor. Un exemplu este programul Open World Travelers înființat de momondo.
Instrumente pentru conținut vizual
Vizualul e grăitor, iar fotografiile de calitate și frumoase ne atrag pe fiecare dintre noi. Gândește-te cum reacționezi când te uiți la fotografii ce au culori puternice, o lumină clară și așa mai departe. Par să vorbească pur și simplu! Iată câteva aplicații și programe care te pot ajuta când vine vorba de conținut vizual îngrijit.
- Canva – acest site te ajută să creezi vizuale pentru orice timp de platformă (facebook, instagram, pinterest, blog, etc), dar și alte tipuri de materiale (afișe, prezentări, cărți de vizită, etc). E extrem de ușor de folosit (drag & drop) și în mare parte gratuit. Se plătesc doar anumite designuri, însă și capabilitățile lui în versiune gratuită par nelimitate.
- Photoshop – clasic, știu. Dar nu puteam să nu-l menționez. Îl folosesc de fiecare dată când vreau mai multe straturi într-o singură fotografie.
- Lightroom – un alt clasic în lumea fotografiei și a ediării pozelor. Folosesc doar versiunea mobilă, care este free. Dar cea desktop oferă și mai multe opțiuni de editare, creare de preseturi (filtre prestabilite) și importarea acestora (e plin internetul de ele).
- Unfold – mi se pare una dintre cele mai faine aplicații care-ți permite să creezi stories pentru instagram. Simple, frumoase și îngrijite. O găsiți doar în varianta pentru mobil.
- Unsplash – mare atenție la copyright când folosiți imagini care nu vă aaprțin. O abordare lipsită de probleme e folosirea imaginilor de pe acest site, care pot fi folosite fără grija drepturilor de autor.
Mă găsești online
That’s it folks deocamdată. Las mai jos și platformele pe care găsești ce am mai făcut ca și creator de conținut – simt că-i un domeniu unde se poate învăța continuu (sau cel puțin eu asta fac). Așa că dacă ai orice fel de feedback referitor la materialele mele, îl aștept cu drag:
- Pagina de facebook Lifestyle de poveste
- Pagina de instagram madalinapintea.ro
- Pinterest – Lifestyle de poveste
- LinkedIn – Mădălina Marincaș (Pintea)
- Contact blog Lifestyle de poveste – blog@madalinapintea.ro
La finalul articolului îmi dau seama că mai sunt grupuri de suport pentru orice creator de conținut sau unde se pun întrebări și răspunsuri. De asemenea, mai sunt numeroase evenimente care ajută la crearea unui network în această zonă. Cât de utile ți-au fost informațiile din acest articol? Ai vrea să existe o continuare cu informații suplimentare?
Leave a Comment