Leaders of Change – Conferința The Woman
Sper ca finalul lunii martie să ne prindă împreună și să ne vedem la conferința The Woman din Cluj-Napoca. Tema din acest an este Leaders of Change – Lideri ai schimbării – și trebuie să recunosc că abia aștept evenimentul! Citește în continuare pentru a vedea care sunt beneficiile participării la o astfel de conferință și a descoperi codul ce-ți aduce o reducere extra de 30% la achiziționarea biletului.
De ce să participi la o conferință?
Unul din lucrurile în care cred cu tărie este învățarea continuă. Indiferent de vârstă! Și mă refer aici la o învățare susținută constant, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Sau mai ales practic – în condițiile în care noi, adulții, învățăm cel mai eficient experimentând și vorbind despre ceea ce știm sau învățăm.
Unul din modurile excelente de a învăța, este să participăm la activități care ne scot din zona de confort, iar o conferință poate fi o astfel de activitate. Cum? Uite așa:
- Discursurile vorbitorilor sunt lecții învățate povestite cu drag, cu emoție și exemplificate în așa fel încât să putem empatiza cu ele și să le înțelegem.
- În pauzele dintre discursuri întâlnești persoane care au interese comune cu tine (doar participați la aceeași conferință). Sigur ai ceva de învățat de la ele.
- Afli despre trenduri (eu prefer să le spun realități actuale). Asta te ajută să te poziționezi cât mai corect în raport cu actualitatea, din punct de vedere profesional sau în funcție de interesele tale.
- Descoperi companii, produse și evenimente noi.
- Creezi conexiuni noi și îți extinzi networkul.
- Și te distrezi! E important să te simți bine în procesele de învățare. Se leagă mai ușor informația de noi!
Leaders of change – Cluj-Napoca – 28 martie 2019
Despre Conferința de leadership The Woman din Cluj-Napoca v-am povestit și anul trecut. Las aici un link unde poți afla cine au fost speakeri la conferința The Woman 2018 și câte o idee de la fiecare cu care am rămas după eveniment.
Anul acesta tema este Leaders of Change – Lideri/promotori ai schimbării – și recunosc că abia aștept să văd ce va aduce nou. Se cunosc deja o parte din speakeri (Irina Rimes, Dite Dinesz, Christine Van Loo). Conferința va aduna peste 700 de participanți într-o nouă locație: Wonderland Cluj-Napoca. Evenimentul își dorește să ne inspire, să creeze conexiuni reale și calitative între noi și să ne facă să acționăm indiferent de plan, personal sau profesional.
Hai să ne vedem în 28 martie la cea mai mare conferință de leadership feminin din România, să ne cunoaștem, să ne inspirăm și apoi să facem orice visăm! Biletele se pot achiziționa de pe site-ul evenimentului, iar dacă folosești acest cod –THEWOMAN30MP– vei avea 30% reducere față de prețul afișat pe site.
Cu cine mă întâlnesc anul acesta la The Woman?
[…] în urmă cu ceva timp despre conferința The Woman din acest an, care gravitează în jurul temei Leaders of Change (lideri ai schimbării). Ei bine, conferința-i aici și vreau să vă prezint agenda și ce se va […]
[…] revine în forță și în 2020! Deja v-am obișnuit de câțiva ani ca în fiecare primăvară să vă povestesc despre acest eveniment și să ne vedem cu impresii după el. În ultimii ani am fost prezentă de fiecare dată și am […]