Dublin într-o zi – cum descoperim orașul?

Am ajuns în Dublin de câteva ori până acum. De ficare dată au fost la mijloc motive legate de muncă. Dar chiar și așa, fie profitând de serile în oraș sau de poveștile cu colegii care locuiesc acolo, am reușit să-mi fac o idee de ansamblu despre acest loc. Cumulat, să zicem că am vizitat o zi orașul, iar acum e momentul să împărtășesc cu voi câteva lucruri pe care le puteți face în zonă.

Dublin – been there

Din lista locurilor în care am fost nu puteau lipsi atracțiile cele mai populare:

  • Trinity College – cea mai veche universitate din Irlanda, fondată în 1592 de Regina Elisabeta I, se află în centrul orașului și e un loc vibrant. Mereu se întâmplă ceva aici – e plin de studenți și turiști indiferent de oră, iar atmosfera e cea a unui campus în care ai tot sta. Aici poți să te plimbi prin grădinile exterioare sau să vizitezi expozițiile permanente.
  • The Temple Bar – unul din cele mai vechi pub-uri din Dublin (sec. XIV). Aflat în centrul orașului, e greu să ratezi acest loc: considerând puhoiul de turiști din zonă și exteriorul roșu al clădirii. Dacă intri aici, ajungi să guști la propriu din ce înseamnă Irlanda (mai ales dacă bei un Guiness!). Toată zona e plină de locuri în care poți mânca (de la fructe de mare în diverse forme, la miel sau alte preparate tradiționale) și unde poți savura o bere sau un cidru. Do so! P.S: Au muzică live aproape în fiecare pub.
  • Ballsbridge – e un cartier rezidențial al Dublinului care te uimește cu arhitectura caselor și cu ușile colorate ale acestora. În trecut, locul în care se găseau majoritatea ambasadelor, azi e o zonă rezidențială exclusivistă (iar prețul imobiliarelor susține acest lucru). Dar hey, e o încântare din punct de vedere vizual!
  • Sandymount – Plaja despre care v-am mai povestit în acest articol.

Dublin – wish list

Bineînțeles că atunci când te afli într-un loc ce are multe de oferit, iar calitatea ta nu e de turist/rezident, rămân mereu lucruri pe lista locurilor de vizitat. Am și eu un wish list pentru Dublin:

  • Trinity College Library – The Book of Kells – am ratat cu brio până acum acest loc din cauza programului de vizitare care se suprapunea cu cel de muncă. Dar această bilbiotecă e pusă pe lista locurilor musai de văzut, în special sălile de lectură și bineînțeles manuscrisul din Kells.
  • Castelul din Dublin și biblioteca Chester Beatty – castelul a fost construit în sec XIII și e locația unde pe lângă acesta poți găsi grădini, muzee, cafenele. Biblioteca Chester Beatty are o colecție impresonantă de cărți și e singurul muzeu din Irlanda ce a primit distincția Muzeul European al anului.
  • St. Stephen’s Green – un loc în care te poți bucura de verdele atât de specific acestei țări. Iar în zilele frumoase (zile fără ploaie în care sunt peste 10 grade – asta din perspectiva localnicilor) te poți relaxa stând pe iarbă și povestind cu cei din jur. Irlandezii sunt foarte prietenoși și vorbăreți.
dublin - trinity college - madalina pintea - lifestyle de poveste - fotografie unsplash.com

Dublin – locals say so

Bineînțeles că localnicii au propriile recomandări când vine vorba de a descoperi orașul, așa că iată câteva dintre acesta (toate sugerate cu zâmbetul pe buze!):

  • Guiness Storehouse – pentru pasionații de bere (și nu numai), acesta e un loc cu caracter de ”trebuie văzut”, mai ales dacă ești turist. Aici ajungi să afli despre procesul de fabricație, care nu e altceva decât un tur de-a lungul istoriei irlandeze a berii. La final te așteaptă un pahar de Guiness!
  • Old Jameson Distillery – pasionații de whiskey pot descoperi mai multe despre procesul de realizare a acestei băuturi vizitând vechea distilerie în care se fabrica whiskey-ul Jameson.

Ce părere ai despre Dublin? Este acest oraș una din destinațiile în care ai fost sau în care îți dorești să ajungi?

Share: