Dor de ducă – să cucerim Kilimanjaro

Atunci când credem că știm multe (pe toate chiar) ne arată viața că nu știm mai nimic. M-am întors recent din Africa și așa aș sumariza experiența. Spoiler: articolul este despre călătorit și depășirea limitelor; ambele pot provoca dependență.

Africa-i un continent copleșitor. Am fost în Maroc și în Mauritius anul acesta și tot ce pot spune după aceste experiențe e: mai vreau! În cazul în care care cauți ceva similar cu Europa, poate o altă destinație e mai potrivită. Dacă în schimb vrei să descoperi lucruri, oameni și obiceiuri noi, atunci încearcă altceva. Africa e altceva.  Poate pentru că-i locul de unde vin primii oameni. Poate pentru că are un relief, o vegetație și o faună atât de diferită față de ceea ce știam eu ca fiind normal. Sau poate că oamenii colorați, contrastanți și deosebitiți de acolo sunt cei ce mă atrag. N-am un răspuns concret, de aceea sunt dispusă să mai caut.

Cucerirea propriului Kilimanjaro

Mai mult, așa cum are Africa un Kilimanjaro al ei, așa avem fiecare lucrui pe care trebui să le descoperim la noi. Iar călătorind, avem șansa să facem asta.  Ca să ajungi pe muntele alb, întâi trebuie să traversezi o pădure tropicală; cabana Machame așteaptă la 3000m. Asta seamănă cu traversarea cotidianului de care suntem înconjurați, iar prima oprire e decizia de a ieși din zona de confort și de a pleca într-o călătorie.

Urmează apoi ascensiunea spre platoul și tabăra Shira. Pe drum se poate întâlni parte din vegetația frumoasă a Africii pe care o menționam și mai sus: Lobeli, Seneci și Impatiens Kilimanjari. Așa se întâmplă și după ce ai decis să pleci într-o călătorie: apar fel și fel de lucruri frumoase pe traseul minții tale; de la destinații la idei de activități.

Traseul continuă cu tabăra Barranco și cu o zonă ce necesită puțină cățărare. În realitate, pregătirea călătoriei poate să vină la pachet cu suișuri și coborâșuri. Ba ai bani de bilete și nu-ți rămân de cazare. Ba faci rost de finanțe, dar zilele planificate nu par a fi cele mai potrivite din prisma concediului. Ba se retrage cineva din gașcă și e nevoie de înlocuitor, altfel se sistează călătoria. Ba reușești cumva că le rezolvi pe toate și ești gata de drum.

Ascensiunea Kilimanjaro continuă cu o frumoasă vale: Karanga și  cu ascensiunea spre tabăra Barafu (4800m). Începe călătoria mult visată.

Cucerirea acoperișului Africii presupune un test de anduranță ce începe la miezul nopții și care durează până la răsărit. Dar priveliștea – oh, priveliștea văzută de pe vârful Uhuru  (5895m) merită tot efortul. Așa și-n călătoria noastră. Putem fi puși în situații în care e nevoie să arătăm rezistență. De a fi toleranți atunci când întâlnim oameni și culturi diferite. De a fi înțelegători atunci când pare că nu avem cun să înțelegem. Sau chiar de a fi puternici (inclusiv fizic), când natura o cere. Am avut astfel de momente și mi-am amintit de ceea ce spunea Tibi Ușeriu în cartea sa: ”Atunci când crezi că nu mai poți, mai poți puțin!”.

Să trăim mai intens, să călătorim mai des

Singuri sau ghidați, să îndrăznim să călătorim! Turismul de aventură e un mod genail de a cuceri propriul Kilimanjaro iar și iar. Cei de la Extreme Travel au o mulții de programe faine și pun la dispoziție inclusiv programe personalizate. Totul pentru a vedea lumea. De la expediție în Nepal (și asta e pe to do list), la circuite America de Sud sau circuite safari în Africa, totul este posibil. Să lăsăm imaginația și curajul să ne călăuzească ți să avem spor la aventuri și la cucerit munți!

P.S. Ca să vă fac și mai mare poftă de călătorit, pun aici câteva fotografii pentru inspirație.

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

Share: