Cu mașina prin lume – retrospectivă

Când te faci om mare? Când știi să îți gătești singur? Atunci când te îndrăgostești prima dată? Când te muți în alt oraș ca să mergi la facultate? Sau când pui benzină în mașină din banii tăi? Probabil că ne maturizăm cu fiecare experiență de mai sus. Și resimțim maturitatea mai ales din experiențele în care ne purtăm singuri de grijă sau când se mai alătură cineva în ecuație – prieteni sau propria familie.

Cred tare mult în călătorii și în devenirea datorată acestora. Lăsăm ceva în locurile în care mergem și luăm altceva în schimb. Am povestit multe până acum despre acest subiect, însă azi vreau să experimentăm o retrospectivă (că tot se poartă în corporații și cred că-și au locul și în afara acestora). Vreau să împart cu voi câteva lecții învățate în trei călătorii. Numitorul comun? Cu mașina în străinătate. Hai la drum!

Spre Istanbul cu mașina. Și înapoi.

Context. Anul III de facultate. Timp din plin, bani din părți. Aveam oportunitatea să petrecem 4 nopți, printre care și cea de revelion, în Istanbul. Totul cu vreo 80 de euro. Așa că a fost nevoie să găsim o soluție pentru a ajunge acolo: mașina.
Mijloc de transport: Mașina unei prietene.
Număr persoane: 4.
Traseu: Cluj – București – Ruse – Tărgoviște – Edirne – Istanbul și retur.
Rol: pasager, copilot, șofer.
Lecții învățate. E util să fie 4 șoferi din 4 în mașină. Am condus cu rândul încontinuu și în 18 ore am fost acolo. Atunci ne-a ajutat mult GPS-ul (azi ar fi echivalentul hărților online sau al celor salvate pe telefon, în regiunile unde este foarte scump internetul).
În UE te descurci cu circulatul – nu prea te întreabă nimeni nimic, decât dacă încalci regulile de circulație. Mare atenție dacă vrei să ieși din spațiul UE cu mașina. E nevoie să ai împuternicire, dacă vehiculul nu e pe numele tău. Și musai să ai documentul într-o limbă de circulație internațională. Noi n-am avut nici, nici. 🙂
Pentru cum se circula în Istanbul (din claxoane și făcut semne pe fereste) și câte mașini erau acolo, nu prea am avut cum să ne pregătim. Dar ne-am dat pe brazdă acolo cu mult curaj!
La capitolul bagaje am stat bine, la dus. Au încăput toate în portbagaj. Ce n-am laut în calcul a fost vizita la bazar. Recunosc că ne-ar fi prins bine o cutie portbagaj deasupra mașinii.
Fain de tot Istanbulul, recomandăm cu drag! Hai, teşekkür ederim!

În Sicilia cu mașina

Context. Prima vacanță cu logodnicul meu. Și prima vacanță în care am închiriat o mașină. Ne doream mult să descoperim Sicilia în ritmul nostru, așa că asta am și făcut.
Mijloc de transport: Mașină închiriată.
Număr persoane: 2.
Traseu: Palermo – Enna – Siracusa – Catania – Etna – Taormina – Termini – Palermo.
Rol: copilot.
Lecții învățate. În Sicilia (în special în Palermo) se conduce haotic. Bine, sunt diplomată când spun haotic, ținând cont că era ceva extrem de rar să vezi o mașină care să nu fie lovită, îndoită sau zgâriată. Așadar, înainte de a porni la drum cu o mașină închiriată, fă-i poze și ia-o în primire de la cei de la care o închiriezi.
Mașinile parcate erau atât de apropiate încât nu puteai ieși. Dar cu puțină insistență (atât mișcai mașina până se distanțau cele din față și din spate) reușeai să părăsești parcarea. Desigur, nu știu cum am fi putut să ne pregătim pentru asta, dar din nou ne-am dat pe breazdă și ne-am bucurat de vacanță. Trebuie să recunosc că ar fi fost utile niște cârlige auto, știi tu, cum se folosesc pentru remorcare în mod uzual. Ei bine, aici aveai nevoie de două, unul în față ți unul în spate – să te ajute la parcare!
În rest, tot ce putem spune e grazie mille!

În Mauritus cu mașina

Context. Luna de miere. O insulă cu o cultură total necunoscută. Sau mai bine spus un mix de culturi extrem de variate.
Mijloc de transport: Mașină închiriată.
Număr persoane: 2.
Traseu: Blue Bay – Phoenix – Port Louis – Grand Baie – Flic en Flac – Le Morne – Chamarel – Blue Bay.
Rol: copilot.
Lecții învățate. Sunt țări unde se conduce pe dos față de cum ai învățat. Mauritius e una din ele. Ajută două perechi de ochi care să fie atente la indicatoare, cum se intră în sensurile giratorii, de unde vin mașini, etc. Cel puțin până te obișnuiești cu ideea.
De asemenea, ajută dacă înainte să conduci mașina, iei un mijloc de transport în comun. Noi am fost cu busul – am învățat așa că e nevoie să stai la mare distanță de acestea, pentru că opresc imprevizibil (inclusiv în afara stațiilor). Însă în afară de asta, jos pălăria – chiar am găsit Mauritiusul foarte civilizat în trafic, așa că mersi!

Deci, când te faci cu adevărat om mare? După ce înveți toate aceste lecții sau mai sunt?

Nu prea aveam poze cu noi în mașină. Așa că am ales-o pe asta 🙂

Articol scris pentru Spring Superblog 2019.

Share: