Orașul fetelor – Elizabeth Gilberth, Recenzie

Prima dată am întâlnit-o pe Elizabeth Gilbert prin intermediul unei colege de liceu. Îmi spusese că a citit o carte numită Mănâncă, rogă-te, iubește și că era senzațională. Am citit-o și eu și mi-a plăcut. Apoi am început să o urmăresc mai îndeaproape. I-am descoperit inclusiv materialul video prin care face dinstincție între un loc de muncă, o carieră, un hobby și vocație. Adevărul e că îl folosesc des în unele sesiuni de training pe care le susțin pentru că mi se pare extrem de explicit. Știind toate astea despre Elizabeth, am așteptat cu nerăbdare să citesc cel mai recent roman al ei: Orașul fetelor. L-am devorat efectiv și vreau să împărtășesc și cu voi câteva gânduri despre această carte.

Orașul fetelor – Elizabeth Gilbert

Editura: Humanitas
An apariție: 2019
Număr capitole: 33
Număr pagini: 407
Stil: cartea e scrisă sub forma memoiilor lui Vivien Morris, personajul principal. Ea-și îndreaptă toate gândurile către o altă femeie, Angela. Care e relația dintre cele două și cum sunt legate, vă invit să descoperiți.

Esența cărții

După ce am parcurs cartea, mi-am spus: ”Câtă blândețe, cât avangardism și curaj, toate într-o singură lectură!”.

Povetsea lui Vivien începe în 1940 și e un carusel care se întinde inclusiv pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial și dincolo de acesta.
De la adolescenta din provincie care ajunge să renunțe la studiile universitare: ”Sinceră să fiu, nu înțelegeam ce caut eu la facultate , în afară de a îndeplini un destin pe care nu se deranjase nimeni să mi-l explice.”, Vivien ajunge să descopere New York-ul, alături de oamenii teatrului. Povestea urmărește transformarea ei în femeie pe străzile Manhattanului și în cadrul teatrului Lily Playhouse, unde ajunge să fie costumieră. Pasiunea pentru îmbrăcăminte și iscusimea pentru creație a învățat-o de la bunica ei, o femeie extrem de avangardistă pentru perioada în care a trăit.

Chiar dacă o perioadă m-am gândit că-i o carte care se referă la Vivien și prietenele pe care și le face în New York, adevăru-i că m-am înșelat. Orașul fetelor e scânteia speranței pentru un tatru neperformant, care are reprezentații în mod normal pentru clasa muncitoare. Și în esență, în pragiul războiului, Orașul fetelor devine piesa de teatru care aduce umor, rafinament și inclusiv critici de teatru, scoțând din umbră Lily Playhouse.

Bineânțeles că lucrurile iau o întorsătură neașteptată, ce pornește de la un trio amoros, continuă apoi cu ruptura unei căsnicii și cu un scandal de proporții ce umbrește viața aparent așezată de la Lily Playhouse. Pentru mine aici a fost momentul din care n-am mai putut lăsa cartea din mână. Vă mai spun doar atât, Vivien se mută înapoi la părinții ei, părăsind New Yorkul, se logodește, însă Statele Unite anunță oficial că intră în război și hotărăște împreună cu viitorul ei soț să rupă logodna.

Vivien se întoarce în New York, de unde nu mai avea să plece și cartea lui Elizabeth prezintă cu duioșie, dar și cu un realism teribil efectele războilului.
”Când eram mai tânără, voiam să fiu în centrul acțiunii newyorkeze, dar am ajuns să-mi dau seama, încetul cu încetul, că nu există un singur centru. Centrul este peste tot – oriunde trăiesc oamenii. Este un oraș cu milioane de centre. Cumva, era o idee și mai puternică.”

Iar după ce se termină războiul, stăm față în față cu demolări masive în New York și reconstucția acestuia din temelii. Lily Playhouse nu face excepție, chiar dacă era o clădire boemă și impresionantă.
”- Dacă te împotrivești schimbării, o faci pe propria răspundere, Vivien. Când un lucru se termină, lasă-l să se termine. Oricum, Lily a supraviețuit propriei glorii.”

Cartea glisează cu viteză spre zilele noastre, urmărind în continuare viața lui Vivien.
”Credeam că sunt un om bun, fără să fiu neapărat o fată cuminte. Dar apetitul meu era cum era. Așa că am renunțat la ideea de a îmi refuza ce-mi doream cu adevărat. Apoi am căutat moduri de a mă delecta. Atâta timp cât mă țineam departe de bărbații însurați, socoteam că nu fac niciun rău.
Oricum, la un moment dat în viață, o femeie se satură să-i fie tot timpul rușine.
După aceea e liberă să devină cine este cu adevărat.”

Printre toate, Vivien ajunge să descopere iubirea într-un mod cât se poate de bizar. Asta și legătura cu Angela, vă las pe voi să o descoperiți.

În loc de încheiere, mai las aici un gând desprins din rândurile cărții – cred că e un sumar reprezentativ.
”Revoluție sexuală? […] Cupluri homosexual […] Feminism și mame singure? […]
Cu cea mai mare mândrie, puteam să privesc la toate răsturnările și transformărilor culturale ale anilor 1960 și să fiu convinsă de un lucru: Ai mei au ajuns acolo primii.”

Mulțumesc Humanitas pentru această carte și sper să vă aducă și vouă aceeași bucurie pe care mi-a adus-o și mie cât timp am citit-o, descoperind o altă lume alături de Vivien Morris.
Recenzia mea pentru această carte e: recenzia cărții e: ★★★★★.

Ați citit vreo carte scrisă de Elizaebth Gilbert? Ce lecturați în această perioadă? În cazul în care căutați insirație pentru lectură, găsiți detalii și la rubrica cu cărți a blogului.