Maramureș plai cu flori, mândru ești în sărbători!

Am fost recent prin nordul țării, acolo unde se agață harta în cui. N-a fost prima dată, recunosc – fiind de loc din Satu Mare, ajungeam din când în când prin diversele localități din Maramureș. Totuși, parcă nu pot să mă satur de locurile astea.

Duminica dimineața am pornit la drum (din nou, din Satu Mare, căci eram în vizită la părinții mei). Prima oprire a fost în Berința, la Mănăstirea Sfântul Andrei. Aceasta se observă încă de la drumul principal, însă deviezi puțin ca să ajungi la ea. Lăcașul de cult e situati pe un deal; liniștea domnește în jur și parcă nu poate fi tulburată de nimic. Am stat la liturghie acolo, iar apoi am continuat itinerarul.

Târgu Lăpuș a fost următoarea destinație, iar în Țara Lăpușului am poposit la Rohia (Mănăstirea Sfânta Ana). Acolo nu mai fusesem de câțiva ani și am fost surprinsă de cât de mult se schimbaseră lucrurile – se înalță un centru cultural imens – Nicolae Steinhardt (aveam să aflu mai târziu că mănăstirea găzduiește în prezent peste 40 000 de cărți și manuscrise). Liniștea-i la ea acasă și aici, deși sunt multe persoane prin preajmă (călugări, vizitatori).

Ne-a îndreptat apoi spre Borșa, unde aveam să stăm pe durata escapadei noastre. Ca să ajungem acolo, ne-am oprit și prin Moisei (de vis și aici, e tot ce pot spune). În Borșa am fost cazați la o cabană, aproape de intrarea în Parcul Natural Muții Rodnei – era frumos să te trezești și să ai Pietrosul Rodnei la o aruncătură de băț. În plus, e uimitor cum Borșa e amplasată într-o vale, între două parcuri naturale (Rodnei și Maramureșului).

Ziua următoare am dedicat-o pentru a descoperi Borșa. Am urcat cu telescaunul, cu gândul să coborâm pe jos. Zis și făcut. Eu una m-am grăbit să cobor cel puțin până la Cascada Cailor, căci sus era frig (chiar și în mijlocul lui august). Cascada-i frumoasă și are o legendă interesantă (puțin tristă, dar legendele sunt legende și nu se contestă). Am continuat apoi cobărârea prin pădure – să ne fi luat aproximativ o oră (atenție – dacă e să urcați pe jos, calculați mai mult pentru că diferența de nivel e mare). Ziua s-a scurs repede (pentru mine cel puțin, căci din cauza unei accidentări la picior, am ratat drumeția la Mănăstirea Pietroasa).

În ziua următoare am pornit dis de dimineață spre Bârsana (pentru a evita aglomerația). Aceasta e deja faimoasă pentru cladirile sale pitorești din lemn, cu arhitectura specifică Maramureșului însă nu pot să nu recomand locul, atât de frumos și de bine îngrijit. Și cam asta a fost – ne-am oprit prin Sighet să mâncăm și pe drumul de întoarcere deja ne gândeam ce altceva am mai vrea să vizităm prin Maramureș!

Mai jos, câteva imagini

 

Share: