Cabana Cuib de Șoim – oaza de liniște din Valea Drăganului

Valea Drăganului, străbătută de râul de la care-i vine și numele – Drăgan, ascunde multe locuri de o frumusețe rară. Da, toate se află în România, zona Transilvaniei și așteaptă să fie descoperite. Iar pentru cei ce vor să poposească pentru mai mult de o zi – ceea ce recomand, căci sunt multe de văzut în zonă, atunci Cabana Cuib de Șoim e oaza de liniște din acest loc frumos, ce-și așteaptă oaspeții cu mare drag.

Azi vă propun să facem o scurtă incursiune pe Valea Drăganului, să poposim pe la Cabana Cuib de Șoim pentru a-i afla povestea și să facem cunoștință cu familia Baboș, cei care se află în spatele acestui proiect și care l-au realizat cu mult drag pentru toți cei ce urmează să-i treacă pragul.

Top obiective de vizitat în Valea Drăganului

Să începem cu locul și cum ajungem aici. Valea Drăganului se află la puțin peste 60 de km de Cluj-Napoca și aproximativ 80 km de Oradea. De îndată ce părăsim DN1 pentru a o lua spre vale, peisajul se schimbă. Satele devin mai autentice, iar munții își fac apariția în zare, căci valea e la intersecția Munților Vlădeasa și Meseș.

Image may contain: mountain, grass, sky, outdoor and nature

Dacă și voi vă întrebați ce puteți face în această zonă, iată câteva recomandări:

  • vizită la Barajul Drăgan-Floroiu, ce are 120m înălțime și 424m lățime. Lacul de acumulare astfel format îți taie respirația cu întinderea sa vastă, umbrită de munți și de pădurile ce-i acoperă. Lacul e populat cu pește (păstrăv, clean, mreană).
  • drumeții pe cărări de munte pentru a admira flora și fauna. Iar pentru amatorii de ciuperci, aici e un adevărat rai!
  • urcare pe Vârful Vlădeasa – traseul începe din comuna Poieni, iar dificultatea acestuia este medie.
  • relaxare pe malul râului Drăgan, în special în zilele toride de vară, când aici temperatura rămâne răcoroasă.
  • Cicloturism, pentru cei pasionați de explorarea zonei de pe biciclete.
  • festivalul MOX – Music Outdoor Experience, care se organizează de 8 ani în această zonă.
Barajul Drăgan – Floroiu și lacul cu același nume

Și acum că avem activități o mulțime de făcut în zonă, hai să vedem unde poposim peste noapte pentru un somn odihnitor, ca a doua zi s-o luăm din loc din nou!

cabana cuib de șoim

Cabana Cuib de Șoim

Din iubire pentru natură, dar și pentru a crea un spațiu frumos de relaxare, familia Baboș a decis să construiască un loc de agrement pe malul Drăganului. Și când spun că au construit, mă refer la propriu, căci multe din ceea ce se află în interiorul complexului de cabane Cuib de Șoim e construit de ei: Daniel, Ramona și copiii Adelin și Petruța.

Dacă le trecem pragul porții ne întâmpină un foișor superb, înconjurat de un mic râu ce traversează curtea. În jurul acestuia sunt dispuse trei cabane deocamdată, spații de joacă și un loc de făcut grătare.

Locuri de cazare – Cabana Cuib de Șoim

Cu siguranță că vine întrebarea: câte persoane poate acomoda acest loc și care sunt prețurile? Ei bine, complexul are 4 camere, dispuse astfel:

  • 2 cabane mici, cu câte o cameră și o baie individuală. Fiecare cameră poate acomoda 4 persoane, existând un pat dublu matrimonial și un pat etajat.
  • 1 cabană mare ce are 2 camere, băi și un living mare cu bucătărie. Fiecare cameră poate acomoda 4 persoane.
  • 1 foișor în curte ce poate fi folosit ca loc de relaxare și luat masa.
cabana cuib de șoim
Unități individuale de cazare, cu câte o cameră (4 persoane) și baie privată

Când vine vorba de prețuri, costul cazării unei persoane pentru 1 noapte este 75 RON în timpul săptămânii – copiii având cazare gratuită, iar în weekend cabana se închiriază integral, prețul fiind de 2000 RON pentru întregul complex.

cabana cuib de șoim
Living spațios în cabana mare

Și pentru că am menționat și copii mai devreme, să știi că familia Baboș a gândit pentru ei niște spații de joacă tare creative, în așa fel încât copii de toate vârstele să se bucure de timpul petrecut în natură și de aerul curat de la munte. Căsuța din copac e atracția principală, dar nu singura (pe pagina de Facebook a cabanei sunt mai multe fotografii).

Fă o rezervare din timp!

Gazdele de la Cuib de Șoim sunt foarte ospitaliere și vor face tot ce le stă în putință ca voi să vă simțiți în largul vostru în această oază de liniște. Pentru a vă asigura că veți petrece un weekend de minune la munte, recomand să vă rezervați din timp cazarea. Mai ales în această perioadă în care ne așteptăm ca turismul să fie mai accentual local.

Cabana poate fi găsită pe pagina de Facebook Cuib de Șoim pentru a vedea și mai multe fotografii spectaculoase făcute în acest loc. Iar pentru rezervări, puteți suna la numărul de telefon 0741 101 803 unde va răspunde Daniel (sau îl puteți contacta pe WhatsApp).

Ție ce activități îți place să desfășori la munte? Mie una tare-mi plac drumețiile și să stau în hamac să citesc, iar Cabana Cuib de Șoim bifează toate aceste aspecte!

Share: