Fapte mici, lucruri mărețe – împreună!

Cred tare mult în puterea comunităților. Cred în ceea ce putem face împreună, ca societate sau ca grupuri mici cu voință mare. Și dacă urmărești blogul de ceva timp, cu siguranță ai văzut campaniile inițiate în compania în care lucrez, cu care aducem sute de zâmbete pe fețele copiilor. Azi tocmai despre o astfel de campanie vreau să-ți spun. Despre una care dă șansa la viață pentru sute de copii. Îi spune Fapte mici și e gândită și transformată zi e zi în realitate de către Asociația ”Inima Copiilor”.

Oamenii mari din spatele faptelor mici

Dacă te întrebi care-i treaba cu faptele astea mici, bine faci! Hai să vezi ce presupune conceptul și mai ales cum poți să contribui. Și cu bani e bine, dar cel mai mult vreau să dai sfoară în țată că facem și bine!

Asociația ”Inima copiilor”

Din 2006, acest ONG ajută iar și iar copiii, în special pe cei cu probleme cardiace. E un efort susținut cu timp, mult suflet, (da, și bani) pentru a diagnostica cât mai corect copiii care au malformații cardiace congenitale și a-i putea trata apoi în mod crespunzător. Dacă vrei, e exemplul de fapte constructive dat statisticilor care ne fac să ne îngrozim atunci când le vedem/auzim. Care fapte? Un exemplu e Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie din București, care ajută an de an copii să se dezvolte cât mai sănătos.

Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor.

HARTMANN

ONGurile, cum e și Asociația ”Inima Copiilor”, n-ar putea avea atât de mare impact dacă n-ar fi susținute în permanență. De noi – oameni simpli care putem deveni voluntari sau putem alege să donăm 2% din impozitul pe venit. Sau de companii care susțin rezolvarea problemelor reale.

HARTMANN e una din aceste companii care a ales să ofere Asociației ”Inima Copiilor” produse necesare desfășurării activităților din cadrul spitalului Marie Curie (pentru îngrijirii bebelușilor internați sau indispensabile în secția de terapie intensivă și a blocului operator Cardiochirurgie). Ce produse? Pansamente, mănuși chirurgicale, comprese, tampoane și câte și mai câte (n-am vrut să mă fac medic nicicând, așa că sigur omit din ele).

Comandamentul pentru Fapte Mici

Și mai sunt oameni cum e Cristian China-Birta (Chinezu), ce aleg să ne urnească din loc pe noi – simplii cetățeni, și să ne impulsioneze să spunem de bine. Acest Comandament pentru Fapte Mici își caută ostași (fix ca-n jocul țară, țară vrem ostași!).

Ce avem de făcut? Să le spunem celor din jur (pe ce canal de comunicare vrem) că sunt #faptemici făcute de oameni faini, ce răspund nevoilor din societate. Și că dacă vrem, putem lua parte activ la ele (ți-am tot dat idei pe parcursul articolului). Pe scurt, ideea-i să împărtășim vestea binelui cu cei din jur și să facem lucruri de bine împreună!

Comandamentul e pe bune și are cel puțin cinci nivele ce așteaptă să fie parcurse. Simplu. Ca un joc. Doar că de-adevăratelea. 

Știai că … ?

În loc de încheiere, te-ntreb dacă știai următoarele lucruri despre noi – oamenii:

  • volumul inimii este asemănător cu cel al pumnului drept?
  • inima pompează în circulație ~10 000 litri de sânge pe zi?
  • puterea comunităților e uluitoare și să putem construi lucuri epocale cu #faptemici?
Echipă de medici voluntari în timpul unei misiuni la Spitalul Marie Curie

Share: