Povestea Famous Flowers spusă de Miriam Pandi

A sosit momentul să vă fac cunoștință cu un domeniu ce ține de artă și frumos – cel al florilor, respectiv povestea din spatele conceptului Famous Flowers. Și nu oricum, ci printr-un conversație captivantă, emoționantă și inspirațională împreună cu Miriam Pandi. Despre munca din spatele succesului, cotidianul din viața unui artist florist, dar și provocările unei astfel de afaceri vom descoperi împreună.

famous flowers satu mare

Să facem cunoștință cu Miriam
”Sunt o persoană foarte activă, îmi place să fiu mereu în priză și să mă implic în cât mai multe activități. Asta vine la pachet cu dorința de a-i ajuta pe toți cei din jurul meu, de a-i ști mulțumiți și de a face bine. Sunt și o persoană uitucă însă și recunosc că uneori aș vrea să fiu mai răbdătoare cu cei apropiați sufletului meu și mai puternică decât sunt! Și da, sunt dependentă de telefon!”
Dar cine nu este în ziua de azi?!

Care e parcursul tău profesional de până acum?
”Încă din perioada liceului știam că nu îmi doresc să am un șef, o persoană căreia să ii raportez și știam că îmi doresc propria afacere. Cu toate acestea, am ascultat dorința părinților mei și m-am înscris la Facultatea de Drept.  Ei mă visau avocată. 

Am terminat facultatea și apoi am călătorit prin țară timp de doi alături de cele mai dragi prietene, asta după ce în perioada facultății am traversat o stare de depresie datorita aspectului meu și mi-am petrecut anii închisă într-un apartament. 

Doi ani mai târziu am început munca, lucrând pentru afacerea familiei, însă nu simțeam că fac ceea ce îmi doresc. Așa a apărut visul meu, Famous Flowers, mica mea afacere care a crescut mai repede decât îmi puteam imagina. Îmi place să văd femei zâmbind, îmi place să știu că în spatele zâmbetului se ascunde munca mea. Ador ceea ce fac și sper că sentimentul acesta sa rămână mult timp de acum înainte.”

O zi cu Miriam, dincolo de Famous Flowers

Cum îți place să îți începi ziua?
”Îmi încep dimineața cu un pahar de apă cu lămâie, asta e singurul obicei care este prezent în viața mea indiferent de ora la care mă trezesc. În rest, diminețile mele diferă în funcție de cât de aglomerate sunt.”

Cum arată o zi din viața ta?
”Niciodată nu arată la fel. Viața mea este un adevărat carusel, este o adevărată nebunie, dar culmea, îmi place! Ador haosul și nebunia aceasta. 
Zi de zi îmi fac timp pentru mine, zilnic la ora prânzului fug să îmi savurez cafeaua alături de prietenii mei, indiferent de situație – acelea sunt momentele mele. Iar în rest, recunosc că mi-aș dori să am puțin mai mult timp pentru mine, atât.”

Care sunt pasiunile tale?
”Cea mai mare pasiune a mea este călătoritul! Categoric, ador să călătoresc și asta mă liniștește cel mai tare. Apoi, iubesc serile alături de prietenii mei și zilele liniștite in familie. 
Pe lângă toate, sportul este una dintre cele mai mari pasiuni ale mele și acesta face parte din viața mea, deși nu atât de mult cat mi-as dori în ultimul timp.”

Cum faci față perioadelor aglomerate și cum îți faci un management al timpului în așa fel încât să îți iei și vacanțe/să te și odihnești?
”Greu, extrem de greu fac fata perioadelor aglomerate. Atunci sunt exact ca un zombie, dorm 2-3 ore pe noapte, clachez, plâng și mă întreb dacă mai am putere, însă în scurt timp realizez că am doar 25 de ani și trebuie să am putere. Mă uit la bunica mea, care muncește de 10 ori mai mult decât mine fără să se plangă vreodată, iar asta este cea mai mare motivație a mea. 

Vacanțele mele vin cumva la momentul lor, deoarece în afacerea pe care o dețin sunt și perioade mai puțin aglomerate, perioade în care îmi permit să am grijă de mine Pe lângă toate acestea, știu că mă pot baza mereu mama care mă menajează cât de mult poate. Așa că nu mă pot plânge, am o viață frumoasă în mare parte.”

Famous Flowers Satu Mare

Cum a început povestea proiectului Famous Flowers?
”Începutul Famous Flowers il știu extrem de puțini, am să îl povestesc aici în premieră. 

Făceam asta din pasiune, pregăteam cutii cu flori pentru cei apropiați familiei mele, dar nu mă gândeam niciodată că pot face din asta o afacere.  Pe vremea aceea aveam un iubit care îmi spunea aproape zilnic că ar trebui să facem o afacere din pasiunea asta, îmi explica faptul că alții fac bani mulți din pasiunea mea și totuși eu nu voiam să cred că pasiunea mea poate ajunge atât de departe.  În momentul despărțirii noastre am făcut pagina de Facebook Famous Flowers. A fost un fel de răzbunare, o răbufnire, deoarece sufeream extrem de mult. Cu toate astea, nu credeam că va ieși ceva serios din joaca mea copilărească.

Trei zile mai târziu era Valentine’s Day și m-am trezit panicată pregătind comenzile pe masa din bucătărie, fără să știu ce avea să urmeze. Încă nu știam nimic despre flori, știam doar că am primii mei nouă clienți și că trebuie să îi mulțumesc cumva. 

Trei săptămâni mai târziu, de 8 martie, urma să lucrez 39 de ore fără oprire, fără somn, alături de mama și prietenele mele care au fost alături de mine și m-au ajutat, chiar dacă eram insuportabilă din cauza panicii, plângeam și aveam impresia că nimic nu îmi iese bine, aceea a fost ziua în care am realizat că Famous Flowers urmează sa fie cu adevărat o afacere.”

Care au fost cele mai mari provocări întâmpinate la început? Cum ai trecut peste ele?
”Cred că am răspuns la întrebarea asta mai sus, dar ar mai fi de completat unele lucruri. 
Spațiul nu era o problemă deoarece mama mea deținea o clădire goală unde am și început să lucrez, fizic era imposibil să mai pregatesc ceea ce făceam în bucătăria casei mele. 

În schimb, erau atât de multe lucruri pe care nu le știam, aveam zilnic câte o nouă provocare, eram speriată că nu pot sa le duc la capăt, eram pe punctul de a ceda și totuși am continuat, am învățat fiecare denumire a florilor, am învățat să nu mai lucrez în minus, deoarece aveam tendința de a face acest lucru doar pentru a face buchete/cutii pe placul clienților. 

Primul buchet de 101 trandafiri a fost cel mai greu, stăteam în fața trandafirilor și plângeam, nu îmi dădeam seama cum aș putea să îi leg pe toți la un loc. Aveam impresia că nu mai pot trece de ziua aceea și totusi am reușit, am făcut buchetul și clientul a fost extrem de mulțumit, cum bineînțeles nu mă așteptam. ”

Cum arată primul an de Famlus Flowers?
”În primul an Famous Flowers am avut parte de mult mai mulți clienți decât m-aș fi putut gândi, am avut de aranjat și prima sală de nunți.  Am făcut mii de buchete, mii de cutii, am decorat patru săli de nunți și am făcut peste 100 de buchete de mireasă. Am avansat văzând cu ochii. A fost un vis, un vis frumos, dar totuși greu. ”

Ce te inspiră în crearea aranjamentelor și a buchetelor?
”Mă inspir pe moment în funcție de florile pe care la găsesc. Recunosc că mi-ar plăcea să fiu mult, mult mai avangardistă, însă din păcate nu se găsește tot ce mi-ar placea mie să folosesc. 
În rest, caut zilnic pe internet idei noi și încerc să le pun în practică mereu.”

Care e cel mai avangardist buchet creat?
”Cel mai avangardist aranjament a fost unul format din 7 cutii, fiecare conținea câte o literă, toate cutiile împreună formând un „Te iubim” sincer și frumos, din partea unor copii pentru mama lor.  Pentru acele cutii am folosit mai mult de 500 de trandafiri și cu siguranță a fost comanda mea preferată. 

Apoi urmează buchetele uriașe de 201-301-401 trandafiri, pe care le fac destul de des.”

Privind spre viitor

Unde pot fi  găsite azi florile Famous Flowers?
”Pentru că avem multe comenzi și pentru că dorim să îi putem mulțumi pe toți, momentan florile Famous Flowers se găsesc doar la comandă. Ne găsiți online pe pagina de facebook Famous Flowers, pe instagram @famous.flowers și telefonic la numărul 0740355561 .

Adresa noastră este: Strada Trandafirilor nr 1. De aici se ridică buchetele, aici puteti veni pentru a vedea sau pentru a comanda. 

In zilele mai puțin aglomerate realizăm comenzi și de pe o oră pe alta, însă de obicei comenzile se fac cu cel puțin 24 de ore înainte.   Pentru a ne putea ajuta clienții cât mai mult, livrăm florile la orice adresă din municipiul Satu Mare.”

Ce surprize pregătiți pentru cei care trec pragul florăriei?
”Pregătim surprize mereu, facem concursuri pentru a oferi câte un buchet/cutie celor care ne urmăresc, iar clienții vechi beneficiază de bonusuri.
Iar următoarea surpriză este deschiderea magazinului nostru pe care abia aștept să o împărtășesc cu voi!”

Ce mesaj ai pentru cei care vor să-și deschidă un business similar sau vor să facă primul pas în antreprenoriat?
”Le recomand să rămână mereu cu picioarele pe pământ, să nu cedeze atunci când dau de greu deoarece nu este ușor să deții propria afacere, nu este mereu lapte cu miere, sunt momente în care poate ți-ai dori să îți fie mai bine, lucrând pentru tine o să lucrezi întotdeauna de 10x mai mult, oboseala o să fie prezentă mereu, însă și satisfacția de la final este incomparabilă. Dacă mi-ar fi plăcut să știu ceva de la început, este doar faptul că în aceasta industrie, precum în oricare alta, trebuie să fii tare, trebuie să stii ca sunt oameni care nu îți vor binele și trebuie să îți vezi de treaba ta exact așa cum ți-ai propus și atât.”

Vreau să-i mulțumesc lui Miriam pentru deschidere, onestitate și curajul de a fi vulnerabilă răspunzând la toate aceste întrebări. Cred că avem multe de învățat de la ea și cu siguranță e un exemplu de om frumos care muncește în fiecare zi pentru visul său!

Share: