Despre Oamenii fericiti citesc și beau cafea

Dacă tot e vorba despre noi și despre alții, atunci hai să vorbim azi despre Oamenii fericiți citesc și beau cafea. Cartea. Conceptul. Sau ambele.

Când am cumpărat cartea am crezut că voi citi poveștile unor oameni fără griji, care citesc și își beau cafeaua în cea mai mare parte a timpului lor. Bineînțeles că am fost departe de adevăr.  Oamenii fericiți citesc și beau cafea e de fapt numele unei cafenele din Paris – fain nume m-am gândit; mi-ar plăcea și mie să zăbovesc pe acolo. Dar povestea în sine e departe de a fi una simplă, fericită și atât. E complexă. Tumultoasă. Cu multe căderi pentru Diane (personajul principal). Cu multe turnuri de situație. Cu incercări reale în fața cărora ne pune viața uneori. Și în final, cu un sfârșit care pare un început, nicidecum o încheiere.

Diane caută puterea de a trece peste un moment extrem de dificil. Doar că inițial alege să-și plangă de milă, în speranța că lucrurile vor fi că odinioară. Oarecum nu-i de judecat; pană la urmă, să arunce primul piatra care nu a făcut asta măcar o dată. Nu pentru un an, dar poate că pentru o scurtă perioadă de timp am ales și noi să ne complacem într-o durere care ne dădea un anumit confort. Și apoi am primit un șut care ne-a propulsat înainte.

Viața poate că nu-i tot timpul de momente fericite în care citim și bem cafea, dar poate că tocmai aceste momente, ce-s pană la urmă lecții de viată, ajung să devină sămanta unei cărti.