5 esențe tari pentru zile de sărbătoare
Știm deja că simțul olfactiv ne poate purta în locuri îndepărtate sau ne poate aminti de momente dragi. Tot miresmele sunt cele care ne schimbă starea de spirit sau ne pot da un dram în plus de încredere, de feminitate, dar și de mister. Mai ales atunci când le folosim în cantitatea potrivită și când alegem parfumuri care să ni se potrivească mănușă. Azi vreau să vă povestesc despre cinci esențe tari pe care le îndrăgesc și care pot cu siguranță să aducă magie în viața noastră de zi cu zi. Iar vestea bună e că le găsim pe toate pe Douglas.
Înainte de a trece la povestea acestor parfumuri și cum le-am descoperit pe fiecare în parte, vreau doar să vă reamintesc ceva. Da, decembrie e luna cadourilor și de cele mai multe ori ne gândim la cei din jur. E minunat să putem dărui și cred că e cu adevărat magic să ne facem cadouri și nouă! Fericirea începe cu a ne aprecia și a ne iubi pe noi; apoi putem face acest lucru la infinit cu cei din jurul nostru. Așa că ce spui de un cadou pentru tine?
Ce găsești în articol?
Lady Million – Paco Rabanne
Acesta a fost primul parfum pe care l-am cumpărat din banii mei. Hai să spunem că la final de liceu, în clasa a XII-a, am făcut puțin outsourcing (cu siguranță nu foloseam acest termen atunci, dar acum îmi dau seama cât de bine se potrivește). Ideea e că spre final de an mi-am cumpărat acest parfum și mă simțeam mândră de fiecare dată când îl purtam. Avea sentimentul acela de ”I got this!” și îmi dădea o oarecare independență.
L-am ales pentru că-mi plăcea mirosul dulce dat de notele de bază (miere și ambră), dar și pentru notele sale de vârf (zmeură). Bine, recunosc că nu știam atât de multe despre parfumuri pe atunci, însă a fost primul ales de mine și cumpărat de mine. Felt so proud!
Paco Rabanne – Lady Million îmi aduce aminte de perioada liceului și îl asociez cu puterea feminină.

Esențe orientale – Armani Code
În urmă cu 5 ani mă pregăteam să plec în Istanbul pentru revelion (da, tot la călătorii se rezumă și poveștile mele legate de parfumuri). Și cam în perioada aceasta îmi primeam pașaportul (pe care l-am făcut fără știrea părinților). 🙂
După Crăciun, ne-am suit în mașină cu încă trei prieteni și fără waze, cu un GPS orientativ, am ajuns cu bine în Istanbul. Aveam să rămân profund impresionată de acel loc, de cultura orientală, de bazar și de negustorii din el. Tot acolo, printre vechi și nou, aveam să descopăr pentru prima dată parfumul Armani Code Femme. Pe acesta îl voi asocia multă vreme cu călătoria respectivă. Parfumul e floral, ușor dulceag, cu note de bază de vanilie și miere. Însă notele lui de vârf sunt iasomia și portocala, acestea simțindu-se pe tot parcursul unei zile în care alegi să porți mireasma.

Și da, știu e doar amintirea mea ce leagă acest parfum de orient, însă îmi place asocierea creată și l-am folosit cu drag luni întregi.
Olympea – Paco Rabanne
Israel, noiembrie 2015. Aici am petrecut prima excursie în afara granițelor împreună cu familia și dacă nu mă înșel a fost primul an în care mi-am sărbătorit ziua de naștere într-o altă țară.
La întoarcere, făcând turul unui duty free din aeroport, am dat peste acest parfum care se lansase recent (era după ce mă îndrăgostisem de Lady Million). Mi-a plăcut atât de mult (și nu doar mie, ci și Mariei – sora mea de la o altă mamă), încât ne-am achiziționat amândouă acest parfum. Bine, recunosc – eu l-am primit cadou de la părinții mei, așa că a fost cu atât mai drag pentru mine.

Olympea îmi aduce aminte de familie, de prietenie și de puterea legăturilor emoționale. Și de cât de bine miroase lemnul de santal ca notă de bază!
Hugo Boss – The scent for her
Barcelona! V-am zis că asociez parfumurile cu locuri, oameni dragi și călătorii. Acesta mă duce cu gândul la escapada mea și a Mariei în Barcelona. Aveam să descoperim orașul în stilul nostru caracteristic – la pas, făcând zeci de mii de pași pe zi și să ne bucurăm de arhitectura lui Gaudi, de cartierul gotic, de Rambla, Montjuic și Barceloneta.
Iar la întoarcere, într-un alt duty free din aeroport, am descoperit acest parfum de la Hugo Boss care m-a atras ca un magnet. Notele de vârf sunt un amestec genial de fructe și flori (piersică și frezie), iar nota de bază este cacao. L-am luat, bineînțeles și de fiecare dată când îl văd sau când îl simt îmi amintesc de escapada noastră din Barcelona.

Black Opium – YSL
Acesta e un parfum cu care mă joc de-a v-ați ascunselea de ceva vreme – să fie vreo doi ani deja. De fiecare dată când mergeam într-o delegație și ajungeam într-un duty free în aeroport ajungeam la el. M-au atras mult notele sale de bază (vanilie și cafea), dar și cele de vârf (flori de portocal și pară). Recunosc, am venit acasă cu un parfum dintr-o astfel de călătorie, dar nu acesta (încă!). Poate am refuzat să-l asociez cu delegațiile!
Recunosc, încerc să fiu cât mai cumpătată când vine vorba de achiziții la modul general, așa că după ce se vor termina o parte din parfumurile din propria colecție, am să-l achiziționez cu drag pe acesta – Black Opium YSL. De preferat, dintr-o călătorie! 🙂

Esențe la final
Am făcut turul parfumurilor ce m-au cucerit de-a lungul anilor. Ne-am plimbat din România în Istanbul, din Israel în Barcelona și am poposit și prin UK și Irlanda (delegațiile la care făcea referire mai sus). Peste tot am întâlnit esențe care m-au cucerit și pe care am ținut să le am, pentru a-mi aminti mai apoi de locuri și oameni dragi.
Pe www.douglas.ro/ găsești o mulțime de miresme din care poți alege (multe sunt la reducere în acest moment). Ce ai spune dacă ai alege una pentru tine, ca să-ți amintească de Crăciunul din 2019? Sau poate găsești ceva potrivit pentru cei dragi!
Și eu am avut parfumul Armani Code în urmă cu ceva timp 🙂
Opium black si eu mi-l doresc, sper totusi sa nu ma dezamageasca.
Opium Black am avut si mi s-a potrivit foarte bine! Știam de douglas.ro, unul din site-urile cu parfumuri de calitate de la noi.
Exceptând Black Opium (pe care nu l-am avut) pe restul le-am avut și le-am adorat pur și simplu. Cred că ar fi cazul să îl încerc și pe cel din urmă.
Same story in here! 😀
Mi se 0are o idee foarte bună. Îmi plac tare parfumurile și nu mi-ar strica unul care să îmi aducă aminte de 2019
Sunt foarte interesante recomandarile tale. Din pacate, in ultimul timp nu am mai purtat parfum. Bebelina mea e tre sensibila la mirosuri asa ca am renuntat
Black Opium il am si chiar mi se pare genial. Imi place atat pentru vara cat si pentru iarna. Olympea o am si eu pe lista, plus Idole
Hugo Boss – The scent for her, îl ador
Black opium este parfumul cel mai des folosit de mine. Îl iubesc. 💝 💝 💝
Black Opium si Lady Milion le-am mirosit si sunt faine tare.
O multime de parfumuri minunate, m-am cadorisit recent cu unul si sper sa primesc si de Craciun altul la care visez de ceva timp.
Black opium is my fave ❤️❤️
Olympea si 1Million imi plac si mie, de fapt cam toate care o doza de dulceag in ele.
Black Opium mi-l doresc si eu. Are un miros deosebit. E o idee geniala de cadou. 😍