Piatra lui Dan – drumeție Tarnița, Cluj

Liber la călătorii! Vorba vine, însă nici departe de adevăr nu suntem. Acum, că se relaxează treptate măsurile de siguranță luate pentru a preveni pandemia COVID-19, începem încet, încet să reluăm una dintre activitățile pe care le iubim atât de mult. Adevăru-i că dacă e ceva ce ne-a lipsit în ultimele luni, atunci despre călătorii e vorba, cu siguranță!
Weekendul trecut am fost într-o scurtă drumeție la Piatra lui Dan, pentru a admira o priveliște superbă asupra Lacului Tarnița din județul Cluj.

Piatra lui Dan – Tarnița – Cluj

Circuit Piatra lui Dan – ce trebuie să știi?

Pentru a ajunge la Piatra lui Dan, am urmat traseul indicat pe site-ul Munții Noștri. N-are rost să-l reiau și aici, însă vreau doar să menționez câteva aspecte care s-au putea să te ajute în această mică excursie:

  • În zonă există două trasee similare: Piatra lui Dan (marcat doar până la un moment dat cu punct roșu, apoi se merge pe traseu în afara marcajului) și Piatra lui Lucaci (marcat în întregime cu punct roșu). Între acestea există diferențe de dificultate, lungime și diferență de nivel.
  • Piatra lui Dan e marcată pe Google Maps. În zonă este semnal, așa că se poate folosi GPSul telefonului pentru orientare.
  • Până la Piatra lui Dan și retur am făcut puțin sub 3h jumătate, cu tot cu pauze de odihnă și pauza de prânz la piatră. (Mai mult decât e menționat pe site-ul Munții noștri).
  • Traseul nu a fost aglomerat (la un moment dat eram singurii din zonă).

De ce ai nevoie pentru a te pregăti pentru mini excursie?

Cum am spus, traseul nu este unul foarte lung. Și cu un ritm mult mai lent, în 4h tot se poate face circuitul, care începe de la Barajul Lacului Tarnița. Las mai jos o listă cu echipamentul pe care l-am avut cu noi, cu mențiunea că nu sunt lucruri cu caracter de musa-i, da-s utile.

  • apă și mâncare – mai ales dacă vizitați zona într-o zi toridă de vară. Recomandarea e să mergeți de dimineață, pentru a evita arșița soarelui.
  • bocanci – nu sunt obligatorii, dar ajută mult la aderență pe porțiunile abrupte (și la urcare, dar mai ales la coborâre).
  • aparat foto/ telefon cu baterie încărcată. Priveliștea văzută de sus merită efortul, așa că ar fi super să o puteți imortaliza.
  • Loțiune de protecție împotriva soarelui și spray pentru insecte (țânțari/căpușe) – mai ales dacă știți că vă iubesc 🙂
Piatra lui Dan

Noi am decis ca deocamdată să ne concentrăm excursiile în jurul muntelui. Să explorăm trasee pe care n-am mai fost și să descoperim minunățiile de la noi din țară. Tu ce locuri de poveste ai vizitat în România?

Erată 2022

Între timp am mai fost la acest obiectiv și în alte anotimpuri. Ne-am întâlnit atunci pe traseu cu domnul Codrin de la Salvamont. Acesta ne-a intrebat dacă vrem să ne spună câteva informații despre aceste locuri. Am zis da, fără să stăm pe gânduri, și iată ce am aflat:

⛰️ Locația se numește Piatra Corbilor de mai bine de 100 de ani. Erau niște cuiburi de corbi chiar sub stâncă și acestea au fost descoperite de niște studenți de la USAMV Cluj-Napoca în timpul unei cercetări.

⛰️ Dacă perpetuăm locația folosind numele ei (în loc de mai noul Piatra lui Dan), ajutăm comunitatea. S-a întâmplat să se piardă drumeți prin zonă care aveau nevoie de asistență medicală. Găsirea lor a fost dificilă, pentru că in România nu există obiectiv turistic natural omologat Piatra lui Dan.

⛰️ Piatra lui Lucaci (din apropiere) vine de la numele unui localnic ce avea în ingrijire acum aprox 400 de ani minele de fier din zonă. Două dintre ele pot fi văzute pe circuitul cerc galben (ce include și acest punct de belvedere).

Și niște informații utile pentru drumeți cu nota de #kindreminder:

⚠️‼️Traseele din păduri sunt spatii publice potrivit legislației din România, așa că proprietarii de câini e nevoie să urmeze regulile pe care le-ar urma în centrul unui oraș (da, se ține in lesă câinele)

⚠️‼️Perioada 1 decembrie – 1 martie e sezon de vânătoare ➡ e recomandat să nu ne abatem de la trasee.

Share: