Incursiune

Stropii de ploaie sunt atât de asemănători și totuși nu există doi care să fie perfect identici. Însă noi, oamenii, ne asemuim destul de mult cu ei.

Cu toții am fost creați din elemente simple care sunt în continuă schimbare pe axa cronologică, chiar dacă lungimea acesteia diferă considerabil. Și totuși, de foarte multe ori, viața noastră se mulează după modelul ploii…

Luăm naștere ca stropi individuali, iar apoi, pe măsură ce cădem și în conformitate cu prognoza meteo, ne transformăm: fie în fulgi de nea, acele cristale minunate care plutesc în văzduh, fie ne grăbim să ajungem într-un alt spațiu, pe care ni-l închipuim mai bun poate, și cădem pe Pământ, ca lacrimile sau ca grindina, cu o viteză uluitoare.

Ajunși în lume, posibilitățile par infinite, însă în realitate avem de ales între a reintra de bunăvoie în circuitul apei sau de a lăsa ceva în urma noastră, în locul în care am căzut. Unii vor găsi o altă picătură cu care să fuzioneze, iar mai apoi se vor evapora împreună,  emanând un parfum de fericire. Restul picăturilor vor forma lanțuri întortochiate, căci fiecare lacrimă va fi legată de o alta – aici apare puterea sacrificiului, căci în cele din urmă rolurile se vor împărți: unele picături se vor desprinde pentru a le face pe altele fericite, în final rămânând stropi fericiți și stropi mulțumiți că au făcut pe cineva fericit, prin ei însuși.

Deci fie că ajungem în lumină sau în umbră, că suntem singuri sau mai mulți, adevărul e că ne ghidăm viața după un prototip destul de simplu: cel al stropilor de ploaie …

Foto: M. Tămaș