În timp ce ningea [partea IV]

În sfârșit e 6 martie, ora 5 dimineața. Mai sunt trei ore până când va decola avionul, așa că e momentul să-mi fac bagajul – am făcut asta de sute de ori, deci nu ar trebui sa-mi ia mult timp. De fapt nici n-am să iau multe lucruri cu mine – n-am nevoie de obiecte care sa-mi amintească de tot ceea ce am pierdut aici.

Ultima lună a fost devastatoare, a fost luna când multe persoane dragi și-au luat viața din viața mea, o lună când fiecare zi îmi aducea un suflet mai gol decat avusesem înainte.O serie de accidente și întâmplări nefericite au luat de lângă mine doi prieteni cu care am copilărit, pe bunica, cea care a fost înfrântă în cele din urmă de metastază, pe cea mai bună prietenă și nu în ultimul rând pe bărbatul pe care-l iubeam. A fost luna în care am fumat mult prea mult, luna în care m-au părăsit pentru totdeauna ființe extrem de dragi, al căror loc gol din inima mea nu avea să-l ocupe nimeni și da, a fost luna în care simțeam că mă pierd eu pe mine.

Dar nu și azi! Faptul că nu mi-am amânat călătoria sau că nu am renunțat la ea, a fost cea mai bună decizie care am luat-o în ultimul timp. Azi nici măcar nu mi-am aprins obișnuita țigară de dimineață. Mi-am terminat în liniște bagajul, iar în timp ce-mi ștergeam lacrimile, am încuiat ușa, mi-am pus ochelarii de soare și am pornit spre aeroport.

Porneam în această călătorie singură, însă știam că nu ma voi mai întoarce la fel cum plec și că într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, lucruruile se vor schimba ..