În timp ce ningea [partea V]

De șapte zile mă plimb prin Paris de dimineața până seara; apoi mă întorc în camera care am închiriat-o și citesc aceeași poveste pănă adorm.

În fiecare zi o iau pe altă stradă și merg în locuri în care n-am mai fost – într-un fel încerc să-mi las durerea acolo unde văd căte o cărămidă care lipsește dintr-o clădire, într-o piatră anume ce a fost șlefuită de Sena sau unde mi se pare că e mai greu de găsit – ar fi groaznic s-o întâlnească cineva. Apoi mă uit la oameni și în timp ce mă pierd printre ei încerc sa-mi imaginez poveștile lor de viață – sunt fel și fel, să știi!

Azi e o noua zi, a opta pe care o petrec în acest minunat oraș, însă am hotărât să nu urmeze tiparul celorlalte, așa că am intrat în una din cafenelele acelea cochete, tipic franțuzești, care le găsești la tot pasul și mi-am comandat o cafea. Chiar dacă este neobișnuit de răcoroasă această dimineață, decid sa-mi savurez licoarea aromată afară.

Sub ceașcă era un bilet cu un mesaj. L-am citit, iar apoi am întrebat cu prima ocazie chelnerul dacă este un obicei să lase astfel de răvașe clienților. A zâmbit spunăndu-mi că nu, dar când a văzut că sunt nedumerită mi-a explicat că imediat după ce-a deschis în această dimineață, a trecut pe acolo cineva lăsând biletul petru o domnișoară a cărei descriere se potrivea cu înfățișarea mea. Eram convinsă că  mă confundă, însă atunci mi-a spus pe nume și am înțeles că nu era nicio greșeală – acel bilet chiar era pentru mine. Vroiam sa-mi plătesc consumația și să plec, însă inclusiv cafeua fusese achitată.

În timp ce reciteam biletul a început să fulguiască, moment în care mi-am dat seama că această a opta zi nu avea să fie ca celelalte. Ningea de-a binelea în mijlocul lui martie când m-am ridicat de la masă și am înceăut să mă bucur de fulgi, simțindu-mă ca un fluture între ei și știind că adevărata primăvară-i aproape.

Și dacă te între ce mesaj am primit, iată-l: