Friptură fragedă de miel la cuptor
Ingrediente friptură
- carne de miel (am folosit pulpă, aproximativ 1,5 kg)
- 6 căței de usturoi
- 200g untură porc
- 200 ml vin alb
- 100 ml apă
- foi de dafin
- sare/piper/boia ardei dulce după gust
Necesar
- tavă pentru cuptor (am folosit una ceramică)
- cuptor încălzit la 200C
- folie de aluminiu
- puțină pasiune și încredere în ceea ce faci
Cum se face friptura?
- cureți carnea de grăsime (dacă are; în cazul în care îți place grăsimea de miel, poți să o lasă pe carne)
- 4 căței de usturoi îi tai în jumătăți; împungi carnea din loc în loc cu un cuțit și îi pui în carne
- 2 căței de usturoi se taie cubulețe mici, se amestecă cu sare, piper și boia de ardei dulce (opțional); se unge bine carnea cu acest amestec
- se așează bucata de carne în tavă, se pune untură de porc pe ea și în tavă
- se adaugă vinul, apa și foile de dafin
- se pun la cuptor jumătate de oră cu folie de aluminiu; se întoarce carnea și se mai lasă 45min-1h cu folie
- se scoate folia, temperatura de reduce la 180C și se mai lasă 20min carnea la rumenit
Când e gata friptura?
- după aprox 2h de stat în cuptor sau
- când intră ușor cuțitul în friptură sau
- când e rumenă carnea
Sper să vp bucurați de acestă friptură fragedă de miel la cuptor. Aștept să îmi spuneți cum vi se pare.
Poftă bună!
Leave a Comment