Despre fotografie – ce învățăm de la un inginer stabilit în Germania?

Azi vreau să o întâlniți și să o descoperiți pe Irina. Noi ne știm de câțiva ani, am lucrat împreună la fel și fel de proiecte în studenție și avem o mare pasiune în comun – călătoriile. Doar că Irina și imortalizează locurile în care ajunge. Făcând niște fotografii superbe, iar aceasta este una din principalele teme pe care o vom aborda. Așa că hai să vorbim despre fotografie, călătorii și locuit peste granițe cu Irina Mitucă.

 ©️  Irina Mitucă

Irina, spune-ne câte ceva despre tine
Hello, mă numesc Irina, clujeancă la origine și inginer de profesie.
Îmi place să mă bucur de fiecare zi și să apreciez ceea ce am. Cred în zicala prietenul la nevoie se cunoaște și trăiesc după ea. În plus, mă ghidez după ideea de a te purta cu cei din jur așa cum ai vrea să se poarte și ei cu tine.

Inginer în Germania

Spune-ne puțin despre parcursul tău profesional
Am terminat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, timp în care am făcut voluntariat, în special în cadrul organizației studențești BEST Cluj-Napoca. Apoi, am intrat în pită (adică mi-am început la propriu viața de adult) ca și tester într-o companie de IT. În 2017 m-am mutat în Germania pentru a începe o nouă aventură alături de prietenul din momentul respectiv (actualul soț).

Cum e să locuiești în Germania?
Șocant, dar câinii nu umblă cu covrigi în coadă. 🙂 Venind din Cluj, pot zice că nu simt o schimbare chiar atât de mare, poate limba care îngreunează puțin situația. Dar zona Bavariei este foarte plăcută, liniștită și internațională. Ai munții în apropiere și Amazonul e la putere (am găsit multe cărți superbe).

Ce apreciezi cel mai mult la Germania?
Ai timp să te axezi pe hobby-urile tale. Se vede foarte clar că majoritatea oamenilor de aici au un hobby și se concentrează pe el. Dedică timp și resurse în direcția aceea.
Apoi, viața este puțin mai liniștită (munca e muncă, acolo nu e loc de multe negocieri și nici nu stau angajații pe Facebook sau pe internet la modul general). Dar altfel, simt că sunt mai liniștită, nu simt aceeași agitație ca în țară.
În plus, lumea este mai directă, iar dacă nu dorește să fim prieteni, va fi francă în această privință. Orașul este suficient de mare pentru toți.

Ce apreciezi cel mai mult la România?
Cred ca o parte din lucrurile pe care le apreciez sunt la ordinea zilei pentru cei plecați în străinătate: În primul rând ar fi prieteniile. Toți cei dragi de acasă cu care ai trăit atât de multe momente plăcute și de care iți este dor. Nu pot spune că nu avem prieteni în Germania. Chiar am întâlnit niște persoane super, dar nu pot să uit de prietenii de acasă, cu care am trăit atât de multe momente faine. 
Apoi apreciez Clujul. Este extraordinar să văd cum se dezvoltă încontinuu. Câte activități, câtă diversitate și cât progres. Tehnologia este in floare!
Educația primită. De bine, de rău, orice ar spune unii despre învățământul românesc (nu spun că este perfect), însă ne-a ajutat să fim mai flexibili, să știm puțin din mai multe și să ne putem adapta. Asta observ și la job, am văzut suficiente persoane, de diferite naționalități, care nu se puteau adapta la fel de bine ca și noi, românii. Ori știau una și bună, ori, în cel mai rău caz, nu știau nimic și te întrebai, cum au ajuns acolo. Universitatea mi-a dat start foarte bun, care m-a ajutat sa mă implic în mai multe proiecte diferite, ce necesită abordări diverse.
Nu în ultimul rând, mâncareaaaaa. Apreciați mâncarea din România! Apreciați gătitul mamei și legumele din piață, că aici greu găsește ceva care sa aibă gust.

 ©️  Irina Mitucă

Despre fotografie prin lentilele Irinei

Ce pasiuni ai?
Călătoriile și fotografia! Călătoriile pentru că descopăr lumea și fotografia pentru că îmi place senzația redată de aceasta, prin care te transpui în locația respectivă.

Când ai descoperit că iți place fotografia și cum?
Cred că prima tangența cu fotografia a fost prin tatăl meu. Când eram mică, el era fotograful familiei. Nu mai știu exact ce aparat foto avea, ceva cu film (evident!). Țin minte totuși că obișnuia să developeze el pozele într-o cameră întunecată (adică baia) și aveam albume pline de poze frumoase. 
După câțiva ani am primit și eu aparatul meu foto (tot cu film) pe care îl luam în excursii. Cred că eram în clasele primare.
Long story short, am ajuns în epoca digitală. Am crescut treptat, treptat și am ajuns să am aparate tot mai performante. 

Ce iți place să fotografiezi? 
Momentan mă axez pe fotografii făcute în natură (landscape), respectiv poze din călătoriile mele. Călătoriile au fost cele care m-au ambiționat să fac poze, să creez amintiri. Mai îmi bag năsucul și în poze urbane, respectiv cu mâncare sau cu oameni, dar prea puțin.

 ©️  Irina Mitucă

Spune-ne câte ceva despre formarea ta în domeniul fotografiei.
Să fiu sinceră, nu am participat la vreun curs anume. Recent am fost la un tur foto în Munții Dolomiți, Italia și am fost la workshopuri mai scurte. Dar nimic ce ar rezulta într-o diplomă. Mai am desigur și cărți.
Să fiu sinceră, datorez totul oamenilor pasionați de fotografie din jurul meu (mulți care nu vor putea citi ce scriu pentru că este in română). Cred că cel mai mult m-a ajutat un prieten din Spania, căruia dacă ii trimit articolul, știu sigur că va folosi Google Translate pentru a înțelege. Hi Josias!
Le mulțumesc tuturor celor cărora nu le-a fost frică să își împartă din cunoștințe (you know who you are). Spun asta mai ales pentru că în această perioadă lumea devine mai rezervată în a împărtăși informații, la bază fiind frica de a nu li se „fura meseria”.

Perspective de viitor când vine vorba despre fotografie?
Multe, doar să am timp pentru ele.
Mă chinui de un an să îmi găsesc un proiect. O temă pe care să mă axez mai mult. Respectiv, vreau să încerc și alte laturi ale fotografiei, să vedem.

Un îndemn pentru cei care vor să exploreze arta fotografiei.
Unii dintre voi poate știți fraza: „Great Photo! You must have a great camera”. 
Mulți investesc în aparat pentru că au senzația că îi va ajuta să facă poze mai bune. Pentru început, orice cameră e bună. Important este să o iei treptat, să îi înveți setările și să începi să faci fotografii. Te mai uiți la un tutorial pe Youtube, mai citești un articol și mai întrebi un prieten.
Ce ajută este să te uiți și la ce poze fac alții (gen Instagram), pentru a încerca să înțelegi, care sunt aspectele care fac ca acele poze să fie superbe.

fotografie
 ©️  Irina Mitucă

Pe Irina o găsiți și pe Instagram, iar multe din lucrările ei sunt postate și pe 500px. Hai, ce mai așteptați – fuga să-i dați follow și să-i spuneți care dintre lucrările ei e preferata voastră! Sau puteți lăsa un comentariu aici. 🙂

Share: