De ce suntem singuri?
Ne înconjoară – la drept vorbind! Singurătatea e peste tot, iar când devine acută o simțim apăsătoare, grea de parcă am purta toate păcatele omenirii în spinare. În schimb nu e deloc așa – e doar gol acolo unde ne-am dori să mai fie cineva, acolo unde am vrea să mai bată o inimă în tandem cu a noastră.
”De ce suntem singuri?” ne întrebăm adesea, neștiind unde să căutăm răspunsuri.”De ce eu dacă am căutat? De ce eu dacă am încercat?” Răspunsurile sunt simple: pentru că n-am căutat și n-am încercat destul și pentru că mergem de cele mai multe ori pe principiul: totul sau nimic. Ori când vine vorba de oameni și de sentimente legea aceasta e una ce nu are învingători, doar învinși.
Și în aceste momente realizăm câtă nevoie avem de echilibru și îmncepem să căutăm calea de mijloc.
eh… uneori suntem singuri pentru ca alegem asa
bineînțeles că noi suntem cei ce alegem calea lui: ”totul sau nimic”