Tu ce ai face pentru omul pe care-l iubești?
L-ai ajuta să-și îndeplinească visele sau ți le-ai însuși, realizându-le în locul lui?
Ai căuta fericirea alături de el sau ai face tot ce-ți stă în putință ca să-l vezi fericit?
I-ai face promisiuni și i-ai vorbi despre viitor? Iar dacă da, te-ai îngriji să le transformi în realitate?
Ai renunța la minciună? La frică, lașitate și neîncredere – în tine și în omul ăsta, pe care așa cum ne-am înțeles de la început, spui că-l iubești? Dar dacă ți-ar cere să renunți la lumea toată, ai face-o, ținând cont că și tu ești parte din ea?
Și dacă într-o zi s-ar estompa din viața ta, sau n-ar mai fi deloc acolo, ar rămâne în continuare omul pe care-l iubești?
Până nu știu despre cine-i vorba și cât de mult îl iubesc, nu pot să mă pronunț! 😉
Uneori rezonăm cu visele celuilalt şi ne dăm seama că pot fi şi ale noastre (sau aveam vise asemănătoare fără să ne dăm seama conştient de ele). Dar se spune că dovada iubirii celei mai mari este să-l ajuţi să fie fericit, chiar dacă drumul lui nu mai coincide cu al tău. La urma urmei, nimeni nu deţine în mod absolut pe nimeni, nu suntem obiecte, suntem oameni construiţi din emoţii, din trăiri intense (unele dor, altele ne fac să simţim fărâme de extaz), oamenii trebuie să înceapă să-şi dea seama că oricum toţi suntem interconectaţi la un nivel mult mai subtil şi că de fapt nu pierdem pe nimeni. Dacă ajutăm pe cineva, de fapt ne ajutăm pe noi, şi nu într-un mod egoist. 🙂
As renunta la mine , la visele mele si as face tot posibilul ca ea sa fie fericita .