Tăcere

Dintr-un jurnal abandonat pe o bancă în parc.

”Puteai alege să fii orice, dar ai ales să fii tăcere.

Am încercat să uit. Crede-mă te rog că m-am străduit în fiecare zi. Dar apoi, când era liniștea mai mare – și inevitabil era liniște, îți auzeam vocea. La început era intensă, apoi se estompa de fiecare dată puțin câte puțin. Era bine – trecea timpul și imi rămânea în minte doar imaginea ta; nu-ți mai auzeam râsetul și asta îmi demonstra că sunt pe drumul cel bun – începeam să te uit.

Mi-am zis apoi că imaginea ta pot s-o înlocuiesc ușor cu altele: alte amintiri, alte femei – altele pe surt, înțelegi tu. Doar că oricât alergam, oricât vorbeam, oricât încercam, oricât … tot ce ajungea să fie între mine și acele altele erau tăceri. Tăcerile astea erau goluri care cereau să fie umplute instant cu ceva. Și fără să-mi ceară cineva voie, acele tăceri erau umplute de amintirea momentelor ce-au generat toate sclipirile din ochii tăi.

Sper că înțelegi că puteai alege să fii orice. Și totuși ai ales să fii tăcere.”