Să te las în pace?

La întrebarea asta ar fi trebuit să-ți dau un răspuns pe care l-am pregătit în urmă cu mult timp. Însă pe când să fac asta, toată ființa mea refuza să spună acel ”da”, prin urmare un “nu mai e nevoie” i-a luat locul și părea să împace pe toată lumea-cel puțin pentru moment.

Uneori mă întreb de ce încerc să-ți explic ce simt, când de fapt știm amândoi că e vorba de iubire. Sunt cuvintele astea mari de care încă profit, pentru că după ce vei pleca nu știu când voi mai putea să i le spun cuiva. Ultima data ți le-am spus tot ție și n-am făcut-o pentru că așa am ales, ci pentru că așa am simțit. N-am făcut-o pentru că nu am vrut sau pentru că nu ar fi meritat nimeni să i le spun, ci pentru că n-am putut s-o fac.

Ai apărut din nou în viața mea și aș vrea să nu-ți mai pot da drumul, chiar dacă simt că ești ca nisipul ce se scurge printre degete. Să știi că sunt mai conștientă ca niciodată că facem parte din lumi diferite, că avem direcții diferite și vise? Tot diferite!
Însă undeva, în adâncul meu, încă mai cred cu toată tăria din lume că dragostea poate învinge orice diferențe.