Noapte de vară

Aceeași stradă, dar alt anotimp, aceeași eu, dar nu-i la fel ce simt …

Se întâmplă uneori sa ne fie teamă să înfruntăm trecutul, teamă de a mai merge prin aceleași locuri, de a mai face aceleași lucruri sau de a-i privi în ochi pe unii oameni care au făcut cândva parte din viața noastră. Adevăru-i că ne e frică de necunoscut, de modul în care am putea reacționa sau de amintirile care ar putea fi trezite în noi – știm că unele din ele sunt atât de puternice încât ne-ar putea răni.

Noaptea trecută a fost una dintre cele mai scurte din an, atât la propriu, cât și la figurat, iar pentru mine a reprezentat un frumos răstimp. Pașii m-au purtat pe aceleași străzi și alei de care îmi era atât de teamă, deoarece credeam că am să-ți întâlnesc fantoma. Surpriza a venit când nu m-am simțit bântuită, ci eliberată, căci prin acele locuri nu se aflau nicidecum năluci, ci doar amintirea unei altfel de fericiri.

Apoi a început să plouă – era genul acela de ploaie de vară, caldă, care șterge tot și umple de liniște și de pace locul,  binecuvântându-l. Și-n tot acest peisaj nocturn, nu eram fata care plângea în ideea că stropii-i vor ascunde lacrimile, din contră, eram cea care dansa în ploaie, radiind de fericire.