De ce te întorci în locuri pe care le-ai părăsit?

”- Florile s-au ofilit. Parfumurile s-au estompat de fapt, iar ce-ți amintești acum sunt doar fragmente ce-ți păcălesc plăcut simțurile olfactive. Zațul cafelei a mucegăit de cât timp stă în ceașcă. Manuscrisele au început să fie mâncate de molii. Până și cerneala s-a evaporat. Ce crezi că a râmas acolo?

– Zâmbetele, fericirea …

– Și marmota care învelea ciocolata în staniol! Înțelege că trecutul e trecut, nimic mai mult. De ce crezi că nu mai ești acolo?

– Îmi plăcea acolo …

– Și acum ce îți mai place? Înțelege că ai trecut de unele momente care tocmai așa se numesc – trecut! Adică nu se mai întorc, oricât le răscolești în propria minte. Hai, concentrează-te!”

Așa suna conversația cu cea mai bună prietenă a mea. A fost ca un duș cu apă rece. Totuși, am dat totul iertarii si m-am supus inclusiv eu aceluiasi procedeu.

Așa e uneori, trecem prin văi ca să ajungem pe următorul deal sau munte; contează însă să nu ne oprim în vale, ci să mergem mai departe. Iar când obosim, dacă coborâm nu ne ușurăm deloc existența. Deci oricum ar sta lucrurile, nu te întoarce în trecut și mai mult, nu locui acolo căci nu mai e nimic; lasă locurile pe care le-ai părăsit acolo unde sunt!