Un alt fel de nesimțire

Când cineva folosește cuvântul nesimțit, mă gândesc la un om ce n-are cei șapte ani de acasă – cel puțin asta îmi spuneau părinții că înseamnă și mi s-a întipărit în minte explicația.

Și totuși mi-a fost dat să văd că percepțiile se schimbă în timp, că până și cuvintele capătă sensuri multiple. De la pierderea cunoștinței la indiferență, nesimțirea poate însemna multe. Viața a fost darnică – mi-a mai arătat unul din secretele ei. Ne-simțirea a fost singura explicație ce o găseam oamenilor care nu mai puteau iubi, oricât de înconjurați de dragoste ar fi fost.

Când am întâlnit o astfel de persoană pentru prima dată, am făcut-o nesimțită (referindu-mă la termenul ce-l învățasem în copilărie). A durat ceva până când am înțeles că nu ținea întotdeauna de propria persoană să ții din tot sufletul la cel de lângă tine. A trecut vremea până să mă prind ca pe măsură ce adunăm dezamăgiri și răni în noi (chiar daca acestea ajung să se cicatrizeze), devenim fiecare, puțin câte puțin, din ce în ce mai ne-simțiți.