Invitație la cafea

A durat mult până să-mi iau inima în dinți!

Adevăru-i că ne-am cunoscut într-un timp nepotrivit și într-un loc neprielnic. Ne vedeam des și ne vorbeam rar, dar ne zâmbeam timid din priviri de fiecare dată. Dacă Romain Gray spunea că „lucrul de care dragostea are cea mai mare nevoie este imaginația”, noi o aveam cu desărvâșire – și unul și celălalt. Însă tot imaginația a fost cea care poate a pus și mai multe bariere între noi decât existau cu adevărat.

A trecut timpul – mult aș zice – și ne-am îndepărtat (nu neapărat unul de celălat, ci amândoi de contextul ce ne-a adus împreună). Însă tot timpul a fost cel care a dat șansa unui schimb de replici fugar între noi și cel ce mă face să-ți lansez această invitație: vreau să bem și tu, și eu, o ceașcă de cafea. Vreau să ne privim în ochi și să ne spunem povestea. Vreau să știu cine e omul ce l-am iubit cu o imaginație ce nu avea margini. Și mai vreau ca la final să alegem și să fim noi cei ce ne hotărâm destinul, fără a ține cont de zațul ce-a rămas în ceașcă!