Confesiunile unui om care scrie

Nu mai vrem basme cu zâne și zmei. Azi ne dorim povești cu toții – povești în care să ne regăsim, povești în care să credem și care, sperăm noi, să ne arate o cale de urmat. Și astea-s cele care nu se întâmplă, ci se scriu, se construiesc și cer efort!

Am crezut mereu în rândurile ce le-am așternut aici pentru că am scris din suflet de fiecare dată, iar asta e esențial pentru oricare poveste: să crezi în ea! Ce-i drept de multe ori am rupt părți din mine fără a mă gândi vreodată cum voi fi văzută de cei din jur. În schimb am fost apreciata și criticată, susținută și demotivată, iubită … mai mult de unii și mai puțin de alții. Unii m-ați rugat să vă pomenesc în poveștile mele, alții mi-ați reproșat când v-ați regăsit în ele, însă vă mulțumesc tuturor pentru amintiri și că mi-ați dat motive să scriu!

Însă la final un singur lucru e important: cei ce ne regăsim chiar și puțin în confesiunile unui om care scrie nu vom muri niciodată!