Cine a omorât iubirea?

Există lucruri care nu vrem să se întâmple, însă trebuie să le acceptăm, lucruri care nu vrem să le știm, dar pe care trebuie să le învățăm și mai există oameni fără de care credem că nu putem trăi, dar pe care trebuie să-i lăsăm în pace sau să-i lăsăm să plece. Trebuie să acceptăm că anumite părți ale vieții nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost cândva, că drumurile se despart, rănile se cicatrizează în timp, amintirile se uită, iar unele figuri se estompează.

M-am întrebat un timp cine a omorât iubirea? Am fost doar eu,  a fost doar el sau ne-am uitat într-o zi complice unul la celălalt și din priviri ne-am hotărât s-o trântim de pământ, s-o călcăm în picioare, ca mai apoi să-i curmăm viața?

Nu-i niciuna dintre aceste variante … completă. Răspunsul după care am ales să ne ascundem incapacitățile și neputințele e: timpul. Ăsta-i criminalul, că doar nu-i ca și cum am avea mereu timp de lucrurile la care oferim întâietate. Mă-ntreb oare cum ar reacționa un avocat dacă aș merge la el să-i spun că vreau să-l dau  în judecată pe nefericitul ăsta de timp pentru nedreptățile făcute?

Concluzia-i că faptele demonstrează mereu de de vorbele nu înseamnă nimic și că nu trebuie să grăbim lucrurile care au nevoie de timp pentru a crește. Iubirea-i unul din ele, dar dacă nu-i dăm timp se stinge. Parol – o omoară timpul!