Azi îmi recitesc povestea …
Poate asta m-a durut cel mai tare când ne-am despărțit: că eu am ales să lupt pentru iubirea noastră și tu ai ales să renunți la ea. Că eu alesesem să merg până în pânzele albe pentru ea și tu … doar tu știi ce ai ales și ce-o fi fost în sufletul tău – ai ales să nu-mi spui și în timp am învățat să-ți respect decizia.
Dacă ar fi după mine n-aș renunța la dragostea asta nicicând pentru că știu cât e de frumoasă și sunt conștientă că mă întregește și că-i bucata lipsă din mine, dar nu e doar decizia mea. Tot în timp am ajuns la concluzia că deși dragostea e vitală pentru o relație, eu am nevoie lângă mine de cineva care să mă susțină, care să mă ridice atunci când cad (și cad de multe ori!) și să-mi fie alături. În schimb mă ofer pe mine așa cum sunt; îmi ofer sprijinul, prietenia, respectul și ce-oi mai avea..
Am devenit un om puternic însă tot a rămas naivitatea aceea în mine cu care luptam contra morilor de vânt pentru o dragoste.. dar era dragostea mea!
AZI MI-AM PIERDUT SI EU MAREA IUBIRE NU POT SA ZIC CA A FOST NUMAI VINA EI DAR EU AM ALES SA LUPT PENTRU EA, EA IN SCHIMB NU MAI VREA SA AUDA, INIMA MEA BATE DAR ESTE MOARTA, EU MA TREZESC INCERC SA MERG INAINTE DAR IMI DAU SEAMA CA ESTE DOAR DIN INERTIE. VREU SA DISPAR SA NU MA MAI VADA NIMENI VREAU SA NU MAI SUFAR ATAT O VREU INAPOI DAR INAPOI NU MAI POT SA MA INTORC, VREU ZAMBETUL EI VREU OCHII EI, VREU……. DAR IAR EA NU MA MAI VREA ….
Tot ce pot spune e sa ai rabdare.. timpul cicatrizeaza multe rani
poate ca e timpul sa pretuiesti mai mult prezentul si sa lasi trecutul
intr-adevar – nu degeaba prezentul este considerat un mare dar!
ai mare dreptate, desi dragostea e vitala intr-o relatie, din pacate, nu e suficient, e vorba de putin mai mult. intradevar e o componenta foarte importanta intr-o relatie, dar din pacate nu poate rezista doar cu dragoste. nu in ziua de azi.
poate in ziua de azi (vineri) nu rezista doar cu dragoste, insa din fericire mai sunt zile – duminica mi se pare a fi una potrivita 🙂
Apăi măi copchii, să aveţi parte de însănătoşire şi să învăţaţi cât mai repede ce înseamnă ”iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Iubind un aproape mai mult decât pe tine e calea sigură să ajungi lăcrămând. Been there, done that.
Nicăieri în postare nu se menționează persoane care nu-și iubesc aproapele ..
am stat impreuna zi de zi timp de 6 ani si am fost casatoriti timp de un an, eram tineri frumosi si nu ne lipsea nimic Absolut nimic, credeam ca impreuna suntem invincibili nimic nu ne poate opri, eu eram ea si ea eram eu. Eu astazi nu mai cred in nimeni si nimic, iar fraza aceea LA BINE SI LA GREU PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI mi se pare falsa si lipsita de orice inteles sau logica.
Costy, sunt sigura ca esti indreptatit sa-ti fi pierdut increderea in acea frază. Tot ce-mi vine în minte însă, este următorul lucru: cea mai mare tragedie a vieții nu este moartea, ci ceea ce moare în noi cât încă trăim. Pe mine asta m-a învățat să accept unele situații ce le-aș fi vrut diferite.
Cred că am pățit-o cu toții, dar ceea ce ne deosebește este felul în care știm să ne dezmteticim și să mergem mai departe. Nu există iubire perfectă și de aceea o căutăm mereu, fără să ne dăm seama.
e greu de acceptat finalul a ceva atat de „de cum l-ai descris, trait si simtit tu dinspre tine”, mai ales atunci cand moartea vine in tine traind. crezi ca nu mai ai pentru ce, dar timpul trebuie, ca sfat, nu ca imperator dixit, lasat sa treaca si axarea pe alte calupuri de interes va lua locul, cu calm si intelepciune. nu mai esti atunci oricine ai fi crezut ca esti implinit cum te credeai atunci, dar nu actiona impulsiv, amestecand durerea resimtita cu altceva, caci poate afecta optica cu care vezi lumea. or, nu te vrei, caci de vazut nici nu ai cum sa te vezi iar suferind la fel, nu?
calm, rabdare, intelepciune si alta atitudine care sa nu te faca nici sa nu te mai recunosti pe sine, dar nici vulnerabilitatea trecerii prin ce-au trecut nu trebuie uitata, asa ca paza buna trece primejdia rea. nu la infinit te poti retrage din calea posibilelor
riscuri, dar un timp se indica sa procedezi astfel, pentru a nu te grabi sa nu vezi clar
esenta lucrurilor.
e ce-ti doresc, sa ai rabdare si sa te cicatrizezi incet si sigur, sa poti iarasi sa fii tu si timpul va veni el sa simti din nou asemanator. retine si nu repeta eroarea, daca a fost
la tine vreuna de s-a ajuns sa doara asa rezultatul, iar de nu a fost, ridica stacheta
si cauta sa ai pe viitor alaturi de tine cineva ce te completeaza realmente.
fireste, criteriile tale se cer putin revizuite pentru a te exonera pe tine de orice eroarea. alta nu-ti mai permiti, caci cerul doar o data-ti cade-n cap si esti mort desi respiri si nu stii nici de ce, pentru ce!
esti ceva important pentru tine. adu-ti in prima faza aminte de asta! fa lucrurile si actiunile care-ti plac, si din micile placeri adunate asa ad-hoc, din job, util si necesar timpul lasa ranile sa se treaca. frumos si poate chiar complet.
succes! 🙂
Adrian, am citit de zeci de ori rândurile care mi le-ai scris tocmai pentru că le apreciez și pentru că au fost de câteva ori stânca aceea tare care-mi amintea că valurile-s trecătoare.
Azi vreau să îți mulțumesc!