Adio, dar mai rămân!

Hai recunoaște că ai făcut-o și tu: ți-ai jurat că renunți, că pleci și că nu te mai întorci! I-ai promis omului care te-a rănit că-l lași baltă, că-l lași să se înece în propriile minciuni, neputințe și în propria lașitate. Apoi ai avut un moment de ezitare – acel  moment.

Ai început să te gândești la ce ați construit împreună. Ți-au venit în minte toate momentele frumoase, dar adevărata problemă e că te gândeai doar la ele. Te mai și amăgeai cu niște cuvinte străvechi, că doar e rău cu rău, dar mai rău e fără rău și uite așa ți-ai mai împins limitele, ai mai închis ochii și ai trecut cu vederea iar faptul că ai fost rănit.

Recunoaște, ai spus și tu adio, dar ai mai stat căci iubeai prea mult iubirea!