Când o să înveți să te iubești?

– Am facut peste zece intervenții chirugicale; fața mea e total reconstruită.

A urmat un moment de pauză în care n-am spus nimic, însa involuntar m-am întrebat: de ce ar face cineva așa ceva? Dar apoi și-a continuat povestea.

– Am avut un accident (nu spun ca am suflerit un accident pentru că nu-mi place rolul de victimă). S-a întâmplat în timp ce mergeam cu un ATV. Medicii nu mi-au dat șanse – am stat mult timp în comă, iar când mi-am revenit eram desfigurată. Părinții au făcut tot posibilul să mă ajute să-mi reiau viața, dar a durat un an. Totuși, iată-mă aici, a încheiat cu un zâmbet sincer pe față. 

Muntenegru. Un restaurant de lângă o gară dintr-un oraș cunoscut. O masă rotundă din fier forjat. Trei scaune la masa unde ne-am așezat. Mai aveam de așteptat două ore până să vină trenul. Am comandat fiecare câte ceva – eram două românce și încă o fată din Cehia – apoi a fost pusă pe masă o poveste ruptă din … realitate. Am povestit despre acceptare, aspect fizic, modul în care suntem percepuți, operații estetice, cum ne lăsăm afectați de ce se întâmplă, ce se promovează în jurul nostru, iubire și din nou acceptare.

– Cred că e esențial să ne iubim pe noi (bine, și unii pe alții, dar asta e o altă poveste). Și să ne acceptăm – altfel cum să avem pretenția să facă și altcineva asta? Fiecare suntem frumoși! Nu sunt adepta operațiilor estetice, dar daca vrei neaparat să-ți faci una, fă-o – atâta timp cât o faci pentru tine, nu pentru altcineva – a mai adăugat cea care își pusese sufletul pe masă.

Nu tot timpul alegem ce urmează să ni se întâmple și oricât de dorinici am fi să controlăm totul, uneori panoul de comandă nu este la dispoziția noastră. Nu am ales cum să arătăm – e drept că putem influența asta, dar pentru cine o facem? Complexe? Le avem pentru că le permitem să locuiască în noi – totuși, îți închipui ce s-ar întâmpla dacă am lăsa acceptarea, iubirea și încrederea să le ia locul?

Prin urmare, tu când o să înveți să te iubești?