Gândește ca un trăznit este o carte care m-a intrigat în primul rând prin nume. Recunosc că nu mai citisem nimic scris de cei doi autori, deși mai au lucrări. Și totuși, am zis hai să văd ce vor să spună Levitt și Dubner când ne îndeamnă să gândim ca un trăznit? Zis și făcut!
În primul rând, am să menționez din capul locului că mi-a plăcut cartea; e plină cumva de simțul realității (o chestie care pare din ce în ce mai rară printre noi). Structurată în nouă capitole, recunosc că nu mi-am dat seama când am ajuns la final. Încă de la cuprins cartea e diferită sau chiar trăznită am putea spune. Câți autori fac un scurt sumar în cuprins, după titlul fiecărui capitol? Cartea a continuat natural oarecum, în aceeași notă diferită în care a început. Pagină după pagină am descoperit povești reale, privite din perspective noi și care subliniau modul trăznit de a gândi și de a soluționa diverse situații.
Highlights de trăznit
Din capitolul Gândiți ca un copil, mi-a rămas în minte următorul concept: ”Țâncii nu se tem să le placă lucrurile care le plac. Ei nu spun că vor să meargă la operă când mai degrabă s-ar distra cu niște jocuri video. Nu se prefac că agreează o întâlnire când, în realitate, vor să se ridice și s-o tulească din loc. Copiii sunt îndrăgostiți de propria lor îndrăzneală, fermecați de lumea din jurul lor și de neoprit în căutarea distracții.” Recunosc, m-am întrebat de ce uităm atât de des să fim. Cu ce preț renunțăm la îndrăzneală și cu ce o înlocuim în viața de om mare?
Mergând mai departe la capitolul Ca și cum i-ai da bomboane unui copilaș. ”Problema este că, în vreme ce unele stimulente motivaționale sunt evidente, multă nu sunt. Iar ai întreba pur și simplu pe oameni ce doresc sau de ce au nevoie nu da neapărat rezultate. Să recunoaștem: ființele umane nu sunt cele mai sincere animale de pe planetă. Adeseori spunem un lucru și facem altceva – sau, mai precis, vom spune ceea ce credem că vor să audă ceilalți și apoi, în taină, facem ce vrem noi.” Așadar, ce spunem noi, oamenii mari – ce vrem să facem sau ce vor cei din jur să audă? Iar mi-a dat de gândit.
Și nu în ultimul rând, o mică părticică din ultimul capitol Partea pozitivă a abandonului. ”În parte, abandonul este dificil fiindcă este echivalent cu eșecul și nimeni nu agreează să dea greș sau cel puțin să fie văzut că are parte de un eșec. Dar este neapărat eșecul chiar atât de groaznic?”
Consider grăitoare ultima întrebare. Pe mine m-am pus pe gânduri cartea și cred că a meritat timpul investit citind-o.
Leave a Comment