Cu mașina prin lume – de la achiziție la distracție
La 18 ani mi-am luat carnetul de șofer categoria B. Mi l-am dorit mult, poate și pentru că printre colegii mei de liceu și cunoscuți, multă lume avea permis. Și mașină – că pe atunci începuse moda să primești un vehicul de majorat, indiferent că facem referire la mașina brand new sau la una rulată – efectul WOW era același!
Eu în schimb nu-mi doream una – sau poate mai corect spus e că îmi dădeam seama că nu am nevoie de o mașină la 18 ani. Drumul până la liceu îmi lua 30 de minute pe jos în orașul natal și planul era să vin la facultate în Cluj-Napoca. Așa că am zis că aștept, să văd ce va fi aici și dacă am într-adevăr nevoie de o mașină. Am dat aici în schimb de un sistem de transport public bine pus la punct, așa că n-am mai luat mașină. 🙂
Ce găsești în articol?
Primul drum lung
Am condus cât am condus de când mi-m luat carnetul de șofer și până în anul doi de facultate. Prin weekendurile în care mergeam acasă mai conduceam mașina părinților când mergeam la țară și drumul de retur. Scurt, dar suficient cât să-mi păstrez un oarecare antrenament.
La finalul anului II de facultate, am fost cu familia într-o excursie pe Valea Oltului. Am condus-o și eu pe puțin KID (un Chevrolet Kalos cu numărul KID, luată de nouă de ai mei când eram în școala generală). La întoarcerea spre casă însă, lucrurile au stat diferit. Îmi doream tare mult să văd Drumul Regelui – Transalpina. Așa că de pe Valea Oltului m-am urcat la volan și intenționat am luat-o în direcția opusă (nu spre Sibiu, cum se așteptau ai mei). După câțiva kilometri am oprit și le-am spus că mă îndrept spre Transalipnă.
Am ajuns cu bine acolo, am traversat drumul încet, căci am prins niște nori joși și denși, ce semănau cu o ceață groasă. Ne-am oprit să facem câteva poze și să admirăm peisajul ce-ți tăia respirația și am continuat drumul spre Cluj. Acesta a fost cel mai lung drum pe care-l condusesem și printre cele mai faine cu siguranță.
Prima mașină – MIM
Derulăm pe repede înainte anii. La terminarea facultății am luat prima noastră mașină – am contribuit împreună cu Ionel (soțul meu de azi) și am luat-o pe MIM dintr-un târg de mașini. Practic ne-am dus acolo cu stopul (ia-mă nene) și ne-am întors cu mașina. 🙂
Lecții învățate la achiziționarea unei mașini rulate
Mașina e un rulată, adusă din afară, însă iată ce am învățat (tot de la Ionel și din experiența noastră) când vine vorba de achiziționarea mașinilor rulate:
✓ Test al mașinii la un atelier mecanic înainte de achiziționare. Acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut și condiția impusă de noi pentru a cumpăra mașina: să facem un test la un atelier pe care-l alegem noi și să luăm decizia finală în urma stabilirii verdictului de către mecanic. Pe scurt, nu îți dorești să cheltui la un atelier contravaloarea mașinii după ce ai achiziționat-o pentru a face eventuale schimburi și reparații.
✓ Musai list pentru mașină. Ne-am dus în târg având în minte că vom cumpăra un anumit model de mașină. Azi, dacă ar fi să cumpărăm o mașină, aș alege să fac o listă de funcționalități pe care mi le doresc. De exemplu încălzirea în scaune, aer condiționat, ecran de bord, etc. De asemenea, aș defini și ariile unde suntem flexibili (culoare).
✓ Număr de kilometri raportat la an de fabricație – nu-i o regulă exactă aici, însă mașinile cu ani mulți și kilometri puțini ridică întrebări (la fel și reversul medaliei).
✓ Documente tehnice și verificări la zi. Mașinile au o carte tehnică unde sunt trecute informații despre întreținerea mașinii și eventuale accidente și piese schimbate – mare atenție la acestea. În plus, mașinile mai noi au acest istoric online – să profităm de digitalizare și să ne informăm corect înainte de a face achiziții.
✓ Consumabilele se schimbă după achiziționare. După ce ai cumpărat-o, mașina merită un start nou în cadrul noii familii, așa că-i recomandat schimbarea consumabilelor (plăcuțe de frână, filtre, etc). Fă asta chiar dacă aparent au fost schimbate cu câteva luni înainte. Vei dormi mai liniștit și vei fi în siguranță.
Privind spre viitor
Suntem fericiți cu MIM, chit că o avem de trei ani. Am străbătut nu doar țara cu ea, ci și țări învecinate. Nu ne-a dezamăgit până acum, însă nu putem spune că nu ne mai gândim din când în când să aducem pe altcineva în familie în locul ei. Eh, vom vedea. Cert e că următoarea mașină trebuie să se ridice cel puțin la nivelul așteptărilor create de MIM. Și chiar să le depășească. Cu siguranță vom alege tot o mașină rulată și iată câteva caracteristici pe care le vom lua în considerare când vom face noua achiziție.
➜ Preț care să se încadreze în buget. Stabilim un buget în care vrem să ne încadrăm. Și dacă-i buget, nu-l depășim! Și mai și luăm în calcul lecțiile învățate până acum, ca să evităm cheltuielile suplimentare cu mașina.
➜ Consum redus de combustibil. Din multe considerente nu-mi place să merg des la pompă, mai ales că las și o mulțime de bani acolo de fiecare dată. În plus, îmi place să mă pot deplasa pe drumuri lungi fără prea multe opriri cerute de mașină. Așa că și capacitatea rezervorului e de luat în calcul.
➜ Anul fabricației. Vrem o mașină relativ nouă (comparat cu momentul în care o vom achiziționa, așa că nu pot să dau un an specific). Ideal, maxim 5 ani vechime, pentru a ne asigura că mașina dispune de tehnologie care sporesc măsurile de siguranță.
Mașina rulată de un singur proprietar – SIXT car sales SH
Toate criteriile de căutare a unei mașini le-am întâlnit pe site-ul de mașini rulate SIXT. Așa că mi-a fost destul de ușor să caut o mașină care să îndeplinească criteriile de mai sus. MIM, stai liniștită, te iubim în continuare! În plus, mai găsit aici câteva informații utile care ne vor ajuta cu siguranță să luăm decizia potrivită când vom alege o nouă mașină pentru familia noastră.

✓ Garanție de 2 ani de la achiziționare. (Nu am mai întâlnit garanție pentru mașini rulate, așa că-i un mare plus.)
✓ Garanția unui singur proprietar anterior. Poate fi o informație extrem de reconfortantă dacă pentru tine-i important să știi că mașina a fost îngrijită
✓ Acces la întregul istoric al mașinii, împreună cu documentele de întreținere și eventualele reparații.
✓ Mașina se poate achiziționa și în leasing pentru persoanele juridice sau PFA sau prin intermediul unui credit, pentru persoanele fizice.
✓ Mașina veche se poate folosi ca avans pentru una rulată, existentă în flota SIXT. Pe site ai la dispoziție un formular de autoevaluare a prețului mașinii tale actuale, ca să știi unde te situezi cu bugetul.
✓ Diversitate. Din fericire pe SIXT SH se află o mulțime de mașini rulate din care se poate alege, cu prețuri pentru toate buzunarele.
Prin lume cu mașina
Și dacă tot am găsit o mașină potrivită, zic să nu o ținem în parcare. Și ea așteaptă să vadă lumea, la fel ca și noi. Cu siguranță prima dată m-aș întoarce pe Transalpina. Însă apoi aș vrea să continui călătoria și să fac turul Alpilor. Din Austria, în Italia și Elveția și retur! Oh, câte minunății ne așteaptă…
P.S: Cei de la sixt au pe pagina lor de facebook un concurs, iar premii sunt 3 saci de dormit, pentru 3 câștigători. Încă un motiv în plus ca să ne alimenteze dorul de ducă, nu-i așa?
Tu unde ai vrea să călătorești cu o mașină rulată cumpărată de la SIXT SH?
Leave a Comment