Cafea în trei c̶u̶l̶o̶r̶i̶ acte

Salut! Mă bucur că te afli aici. Urmează să descoperi o piesă în trei acte care are de toate: intrigă, conflict și un final – oh! finalul … . Nu mai dau din casă. Așează-te confortabil în fotoliu (sau oprește-te dacă te plimbi citind de pe telefon) și descoperă povestea.

I. S-au văzut, nu s-au plăcut

În liceu mersul la cafea era în trend. Mai ales dacă începeau orele la 7 – cum să intri în clasă până nu te-ai trezit de-a binelea? Așa că mergeai frumos la cafeneaua/pubul de vis-a-vis de școală (că deja apăuruse și la noi conceptul de pub, chit că eram într-un mic orășel de provincie) și îți serveai cafeaua într-un nor deosebit de fum. Bineînțeles că se fuma în interior pe atunci.

Doar că, vezi tu – mie nu-mi plăcea cafeaua. Deloc! Niciun strop. Așa că programul meu de dimineața bătea cu ce aveam în orar. Poți să-mi spui tocilară, n-am să te contrazic. 🙂

II. E rău cu rău, dar mai rău e fără rău

A venit facultatea – știi tu, perioada aceea în care ne grăbim (și vrem!) să le facem pe toate o dată. Sau cât mai multe. Cel puțin acesta a fost cazul meu. Responsabilitățile unei vieți independente (gătit, curățenie, cumpărături, aspecte administrative) se împleteau cu cele de la facultate (laboratoarele obligatorii, proiectele cu termene limită) și cu oportunitățile. Oh, la capitolul oportunități zici că scria numele meu pe toate – cel puțin așa le percepeam.

Unde mai pui somnul în tot acest context? Așa că prin anul 4, am ajuns să beau și câte 2 cafele pe zi (de la persoana căreia nu-i plăcea deloc gustul). Hey, schimbările au loc în timp! Am văzut atunci în cafea alternativa la somn (după ce te arzi – a se citi burn out – te lecuiești).

Așadar, după ce am trecut de la faza: e rău cu rău (nu-mi place cafeaua), la faza: e rău fără rău (am nevoie de cafea pentru a suplini somnul) am ajuns în stadiul: e timpul să tăiem răul din rădăcină (am renunțat de tot la cafea când m-am angajat).

III. Plăcerile nevinovate ale vieții

Eh dragilor, piesa nu s-a terminat aici. La birou, după câteva luni în care am observat cum merg lucrurile, mi-am dat seama că există tabieturi care aduc oamenii împreună. Cafeaua, sau cel puțin prepararea acesteia, era o astfel de activitate.

Context: la birou avem niște aparate profi de făcut cafea, unde îți poți măcina cafeaua și îți poți spuma laptele. Într-o zi oarecare, mi-am propus să îi mai dau o șansă – aveam în birou un coleg care știa foarte bine să prepare latte-ul. Analizând pasiunea pe care o pune în a face cafea, modul în care vorbește despre întregul proces (la ce granularitate trebuie măcinată, ce temperatură trebuie să aibă apa – 90C -, cum trebuie spumat laptele și câte și mai câte detalii) alt gust a avut ceașca aceea. Posibil să fi băut atunci pentru prima dată cafea cu lapte fără zahăr sau alt îndulcitor.

Scena I – Dragoste cu sila

Văzând potențial, mi-am luat inima în dinți și a doua zi m-am dus la apratul sofisticat pentru a-mi prepara o cafea identică – ce putea fi atât de complicat?! M-am descurcat cu măcinatul, am primit ajutor pentru a fixa portafiltrul și cumva am făcut cafeaua (nu spun nimic despre zațul din cană!). Apoi a venit partea cu laptele. Am pus frumos în latieră lichidul, după bunul meu simț artistic bineînțeles, și am început să spumez. Rezultatul a ajuns pe aparatul de cafea, pe frigiderul de lângă și pe mine. Din fericire, cine era în zonă a știut să facă doi pași înapoi din calea dezastrului. A fost un fel de avalanță cu lapte și în panica pe care mi-a stârnit-o imaginea descrisă, am uitat cum să opresc aparatul.

Bineînțeles că m-am despărțit din nou de cafea! Credeam eu că-i definitiv – la cum mă făcuse de rușine toată povestea (a se citi – mă simțeam eu rușinată).

Scena II – Dincolo de furtună

Și totuși – după ce trec norii furtunii, atunci când suntem calmi, parcă altfel ne vine să luăm taurul de coarne. Așadar, după aproximativ un an de la acest episod, au venit la birou niște barista. Mi-am laut inima în dinți și i-am provocat să mă învețe să fac cafea. Și cu povești, cu răbdare și puțin exercițiu am reușit. Fără daune colaterale de această dată. Mi-au explicat și ce anume să urmăresc când beau cafeaua, mi-au vorbit de tipuri de cafea, de locuri în care se cultivă și dintr-o dată auzind de Brazilia, Vietnam sau Columbia, m-am simțit mai aproape de această licoare.

Azi avem o relație sănătoasă aș spune. O dată la 2-3 zile beau o cafea după masă. Așa, de dragul ritualului de a o prepara.

În loc de epilog

Ce n-am menționat e că am crescut într-o familie în care ziua începea cu cafeaua la filtru. Pentru adulți, să ne înțelegem. În urmă cu câțiva ani, mama începuse să-mi spună că vrea un aparat de cafea. Pomenea despre Saeco, că-s bune, dar că nu știe de care să își ia. Nu am prea putut-o ajuta cu sfaturi din păcate pentru că eram pe la Actul III, Scena I.

Cert e că mama și-a luat aparat de cafea (cel din imagine). Iar de când am trecut și de Actul III, Scena II am început să spumez lapte și pentru ai mei și să fac cafea în trei culori. Mi-e mai mare dragul acum când avem musafiri să întreb cine vrea cafea – abia aștept să pun în valoare ce am învățat (chiar dacă au fost suișuri și coborâșuri în acest parcurs). Tare mă bucur de bucuria celor ce servesc o cafea bună!

Dacă te gândești și tu să faci un upgrade la espressorul tău, poți să vezi ce promoții pentru espressoare au cei de la magazinul online magNET.ro.

Tu ai ceva peripeții cu cafeaua? 🙂

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Fotografiile sunt preluate de pe site-ul magNET și din arhiva personală.