Biblioteca din Chinatown, Singapore – ce am găsit în ea?

Anul trecut am fost în Singapore – un oraș – stat plin de diversitate. Nici nu știu ce mi-a plăcut cel mai mult, căci recunosc, am vizitat cât a încăput în trei zile pline. Grădinile cu arbori futuriști din golf. Grădina botanică și grădina națională a orhideelor. Cartierul indian. Malluri futuriste. Cartierul chinezesc și biblioteca publică chineză, aflată într-un mall. Și câte și mai câte. Și recunosc, m-aș întoarce acolo cu prima ocazie, căci mai sunt atâtea de văzut și de făcut.

Biblioteca din mall – library@chinatown

Azi vreau să vă povestesc puțin despre una dintre cele mai surprinzătoare experiențe pe care le-am avut în Singapore, cultural vorbind. După ce am vizitat Cartierul chinezesc, ni s-a făcut foame, așa că am intrat în primul mall să ne luăm ceva din food court.

În timp ce luam prânzul, bineînțeles că am dat de Wi-Fi, așa că am început să cercetăm ce mai putem face în zonă. Găsisem printre sugestii: biblioteca chinezească. Hai să o căutăm și să mergem acolo a fost primul meu gând! Uitându-mă mai atentă însă, mi-am dat seama că nu era nevoie să o căutăm prea mult, căci se afla la etajul V al încăperii în care ne aflam.

Ce ascunde biblioteca din Chinatown?

Am intrat cu sfială, căci nu știam exact la ce să ne așteptăm. În hol era o recepție în spatele căreia se aflau doi tineri – ne-au zâmbit și ne-au poftit înăuntru. Da, biblioteca e deschisă inclusiv turiștilor.

În prima sală în care am intrat, am găsit o mulțime de bunici simpatici care citeau ziarul. Nu am înțeles ce citeau, căci ziarele erau scrise cu caractere chinezești, însă mi s-a părut o atmosferă desprinsă dintr-un film cumva.

Am continuat apoi cu sala în care erau volumele. Întâi am făcut un tur, am ne-am oprit la rafturile cu cărți în engleză (erau cam 5% din total). Și printre numeroase cărți despre istorie, economie, proză și poezie chineză, am găsit o zonă întreagă dedicată zodiacului chinezesc. Intrigată, am luat una din enciclopedii, m-am așezat pe mochetă cu spatele la un raft, și am început să citesc. Mi se desfășura în fața ochilor o lume incredibilă, despre care nu mai știam nimic.

Enciclopedie de zodii

Exact așa cum noi avem 12 zodii, și chinezii au propriul zodiac, doar că este mult mai complex. În funcție de data nașterii (anul fiind definitoriu), corespunzi unei anumite zodii care îți definește personalitatea și abilitățile.

De asemenea, din vremuri străvechi, zodiile sunt pentru poporul chinez extrem de importante când iau decizii precum căsătorie sau carieră. Ei au inclusiv persoane care oferă sfaturi de viață bazate pe principiile zodiilor. Mai mult, folosesc inclusiv bijuterii pentru prosperitate de exemplu, care să se potrivească cu zodia lor.

Malachit piatra semipretioasa - exponat biblioteca
Malachit (sursa: stonemania.ro)

Recunosc, am fost extrem de surprinsă să văd cât de documentate erau informațiile despre zodii și ce rol important joacă în povestea poporului chinez. Mai mult, existau numeroase enciclopedii și cărți care tratau acest subiect – cumva, părea incredibil de vast.

Mi-am mutat apoi atenția spre niște pergamente, și spre alte obiecte expuse în prin sală. Nici nu mi-am dat seama cum au trecut aproape două ore în acel loc. Însă am fost nevoiți să plecăm – aveam bilete cumpărate spre o altă destinație, care ne aștepta să-i descoperim misterele.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Share: